Peste 3.100 de cetățeni din județul Hunedoara vor primi tichete sociale pentru mese calde
Peste 3.100 de cetățeni din județul Hunedoara vor primi până în data de 16 noiembrie tichete sociale (carduri) pentru mese calde.
Prin Ordonanța de Urgentă nr. 115/2020 a Guvernului României, a fost instituită Schema națională de sprijin pentru persoanele vârstnice și pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, denumită în continuare S.N.S.P.V.P.A., componentă a Programului operațional ajutorarea persoanelor defavorizate 2014 – 2020, finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.P.V.P.A. este de 180 de lei/lună, iar destinatarii finali sunt:
- a) persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii.
În cazul în care destinatarii finali beneficiază de mai multe indemnizații sau venituri din pensii aflate în plată, iar valoarea cumulată a acestora depășește valoarea indemnizației sociale pentru pensionari, aceștia nu beneficiază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde;
- b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.
Instituția Prefectului – județul Hunedoara, organizație parteneră a Ministerului Fondurilor Europene, a recepționat, în data de 6 noiembrie, 3.176 de plicuri cu tichete de masă pe suport electronic, pe care le distribuie către primării, urmând ca plicurile să ajungă la beneficiarii finali până cel mai târziu în data de 16 noiembrie.
Fiecare plic pe care îl primește destinatarul conține: cardul, într-un plic mic, separat; codul PIN, într-un pic mic separat; lista unităților care acceptă cardul pentru mese calde.
La începutul lunii decembrie 2020, Ministerul Fondurilor Europene va vira, În contul destinatarilor finali eligibili, alocațiile pentru mese calde, după cum urmează:
- destinatari eligibili începând cu luna septembrie 2020: 720 lei;
- destinatari eligibili începând cu luna octombrie 2020: 540 lei;
- destinatari eligibili încăpând cu luna noiembrie 2020: 360 lei.
Tichetele pentru mese calde trebuie să fie utilizate, în termen de 12 luni (de la alocare), pentru tranzacții care nu vor depăși suma de 40 de lei / zi. Card-urile (tichetele) sunt personale, pentru uz individual și nu sunt valabile pentru tranzacții în alte unități (societăți comerciale) decât cele menționate în listă.