Zile libere pentru părinții copiilor care învață online
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional proiectului de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Legea merge la promulgare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARSCOV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în 3 grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.
Deputaţii au extins această măsură şi în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile.
Prin excepţie, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neşcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizaţiei prevăzute de art.42 alin.(4) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar în situaţiile în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, prin dispoziţie/decizie a autorităţii care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2”, conform proiectului de lege.
Totodată, prin excepţie, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi părintele sau reprezentantul legal al cărui copil, cu vârsta de până la 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, suferă de o boală cronică, indiferent dacă activităţile didactice au fost sau nu au fost limitate ori suspendate, cu condiţia respectării, de către celălalt părinte.
„Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, efectuată de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, şi având în vedere hotărârile comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti”, arată iniţiativa legislativă adoptat de către deputaţi.
Prevederile vor fi aplicate părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: „a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară; b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere; c) locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă”.
De asemenea, „în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin părinte se înţelege: a) părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; b) adoptatorul; c) persoana care are copilul/copiii în încredinţare în vederea adopţiei; d) persoana care are copilul în plasament sau sub tutelă; e) persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învăţământ”.
Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. rin excepţie, însă, este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.
„Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice nu beneficiază de zilele libere. În situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută. În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la majorarea acordată”, mai arată iniţiativa legislativă.
Pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizată, iar Camera Deputaţilor a votat decizional. Prin urmare legea merge la promulgare.
news.ro