Când vor ajunge în spitale primele teste rapide pentru depistarea COVID
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că în zilele următoare unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor vor începe să primească teste rapide pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Acesta vor fi făcute pacienţilor cu simptome de infecţie respiratorie, astfel încât să poată fi trimişi, în funcţie de rezultatul testului, în unităţile sanitare care tratează patologie COVID sau non-COVID, iar unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor să fie ”decolmatate”.
Nelu Tătaru a declarat miercuri, la Sibiu, că 43.000 de teste rapide pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 vor fi distribuite în primă fază către unităţile de primiri urgenţe (UPU) „tocmai pentru a decolmata aceste unităţi de primiri urgenţe şi a avea un rezultat rapid pentru cei care se prezintă cu simptomatologie”.
Astfel, după testare pacienţii vor putea fi dirijaţi rapid către unităţile COVID sau non-COVID în funcţie de rezultatele testelor rapide.
„Cred că pe 5 sau 6 (noiembrie – n.r.) vor fi distribuite în UPU, iar săptămâna următoare avem în evaluare achiziţionarea a încă unui milion de teste. La nivelul Comisiei Europene s-au achiziţionat şi se achiziţionează în continuare aceste teste pentru ţările membre în valoare de 100 de milioane de euro”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.
Nelu Tătaru a declarat, răspunzând unor întrebări, că în prezent testarea se face în funcţie de definiţia de caz şi de unele cazuri particulare, iar capacitatea de testare în România este de cel mult 50.000 de teste în 169 de puncte de testare şi o testare de 30-37.000 zilnic.
„În măsura în care avem acele recoltări – şi eu nu cred că colegii noştri din DSP-uri şi ambulanţe nu merg la recoltări – se lucrează şi acele teste. Considerăm că un test reprezintă o metodă într-o anchetă epidemiologică sau într-o evoluţie a unui pacient. În condiţiile în care testăm astăzi, avem siguranţa că acel pacient negativ nu este în primele trei zile sau mâine nu se infectează iar, dăm o falsă predictibilitate. Haideţi să rămânem la o parte medicală”, a m ai afirmat Tătaru.
Întrebat dacă se vor impune măsuri de tip ”lockdown” înainte de alegerile parlamentare, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Nu urmărim şi nu cred că vom avea un lockdown”.
„Va trebui fiecare dintre noi să nu ajungem nici măcar la anumite carantinări de localităţi. Suntem într-un moment în care putem gestiona aceste lucruri, dar nu putem gestiona singuri ca parte medicală, este şi o parte a populaţiei civile. (…) Suntem pe o creştere a numărului de cazuri, sper să nu fie o creştere mare. Nişte măsuri luate astăzi îşi vor face efectul în 14-28 de zile. Trebuie sa gândim în perspectivă, nu oprim un proces într-o zi, în oprim într-o perioadă şi nu îl oprim doar noi în spital, tratând pe cei pe care îi avem deja îmbolnăviţi, este şi un sistem care trebuie să reacţioneze în pre-spital”, a mai afirmat ministrul.
news.ro