Amendă usturătoare pentru exploatarea agregatelor minerale fără autorizație
Comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara au efectuat un control la un operator economic care are ca obiect de activitate extracția agregatelor minerale. Verificarea face parte din planul anual de activitate. Comisarii Gărzii de Mediu au constatat faptul că operatorul economic la care s-a făcut verificarea nu deține autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată.
”Operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 60.000 lei conform prevederilor OUG nr. 195/2005, modificată și completată, privind protecția mediului și a fost dispusă suspendarea activității până la intrarea în legalitate”, arată Garda de Mediu Hunedoara.
La nivel național, ilegalitățile din domeniul exploatării agregatelor minerale continuă să se manifeste la un nivel ridicat, aspect confirmat de rezultatele obținute în urma acțiunilor integrate din perioada iulie-august 2020.
Colaborator