Autovehicule special destinate transportului de elevi, verificate de polițiști

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

Activităţile cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special,  zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi mijloacele de transport în comun,  scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În perioada 19.10.2020 – 23.10.2020, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu serviciile operative de ordine publică și rutieră, au derulat, pe raza județului Hunedoara, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni pentru prevenirea victimizării elevilor și verificarea măsurilor sanitare pentru combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2 (purtarea măștilor, a mănușilor, existența soluțiilor dezinfectante, asigurarea distanțării fizice în interiorul autovehiculelor).

Astfel, polițiștii rutieri, de ordine publică și cei din cadrul secțiilor de poliție rurală au realizat activități zilnice, pe raza de competenţă, pentru verificarea respectării normelor sanitare prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, dar și activitatea transportului public special de elevi și de persoane.

Acțiunea a vizat reducerea victimizării elevilor prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule special destinate transportului de elevi dar și a  altor categorii de vehicule care pot ocazional transporta elevi (microbuze, autobuze din transportul local sau ocazional).

În ultimele 5 zile, au fost verificate 119 autovehicule speciale de transport elevi și 162 autovehicule de transport public local în cursă regulată și ocazională. Au fost legitimate peste 360 de persoane şi au fost depistate 3 autovehicule privind transportul școlar fără inspecția tehnică periodică valabilă, 5 autovehicule fără poliță R.C.A. și 1 conducător auto care circula fără atestat.

În cadrul acestor acţiuni, au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale dintre care:

  • 18 la Legea 55/2020 (nerespectarea măsurilor de protecţie individuală);
  • 49 la OUG 195/2002 (încălcarea unor norme privind circulaţia pe drumurile publice) şi una în baza la Legii nr. 61/1991.

Cu această ocazie, conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști privitor la respectarea prevederilor L55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

*_Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport, să nu se expună la riscuri._*

 

*_Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni¬._*

 

*_Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii._*

 

*_Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!_*

 

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *