În această vară, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, față de anul trecut
Vara aceasta, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%.
„În perioada iunie – august 2020, polițiștii de la autostrăzi au continuat acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind desfășurate zilnic activități în scopul depistării celor care pun în pericol siguranța circulației prin încălcarea normelor legale.
Astfel, celor ce nu au respectat legislația, le-au fost aplicate 15.669 de sancţiuni contravenţionale, iar, ca măsuri complementare, au reținut 1.154 de permise de conducere.
Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 de km/h, au fost aplicate 974 de amenzi contravenționale, în fiecare caz, fiind reținut permisul de conducere al conducătorului auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Pentru conducerea sub influența unor substanţe psihoactive, au fost constatate 30 de infracțiuni, fiind constatate și 36 de fapte de conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, au fost constatate 69 de fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita prevăzută de lege pentru a fi infracțiune (0,80 g/l alcool pur în sânge), în aceste situații fiind aplicate sancțiuni contravenționale.
În urma acestor activități, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%, față de aceeași perioadă a anului trecut”, conform comunicatului Inspectoratului General al Poliției Române.