Toma Coconea ia startul la Red Bull X-Alps
Toma Coconea, cunoscutul sportiv petroșănean, va lua startul la Red Bull X-Alps. Este cea de-a X-a ediție care va avea loc în anul 2021. Șoimul din Parâng a fost admis să participe la competiție alături de alți 32 de sportivi din întreaga lume.
Coconea este singurul sportiv din lume care a fost prezent în toate edițiile ”Red Bull X-Alps”.
”O nouă aventură ne așteaptă împreună la Red Bull X-Alps 2021! Sunt mândru și onorat să fac parte din cei 33 de atleți care vor da tot ce-i mai bun să ajungă la finish în Monaco și mă bazez pe susținerea și energia primită de la voi toți cei care veți urmări cursa de acasă! Cea mai intensă şi frumoasă cursă de aventură, Red Bull X-Alps este cursa mea de suflet, la care am participat încă de la prima ediţie, iar anul 2021 ar marca 10 ediţii pline de aventură, curaj şi determinare”, a declarat Toma Coconea.
Alături de sportivul din Petroșani, care va reprezenta România în acest concurs de alergare și zbor cu parapanta peste crestele Alpilor, în cursa celor mai puternici și curajoși sportivi de pe mapamond se vor alinia, în vara anului 2021. Aceștia sunt: Paul Guschlbauer (din Austria), Simon Oberrauner (din Austria), Thomas Friedrich (din Austria), Tom de Dorlodot (din Belgia), Antonio Filho (din Brazilia), Maxime Pinot (din Franța), Benoît Outters (din Franța), De Blic Theo (din Franța), Laurie Genovese (din Franța), Damien Lacaze (din Franța), Manuel Nuber (din Germania), Makus Anders (din Germania), Michael Lacher (din Germania), Aaron Dorogati (din Italia), Tobias Grossrubatscher (din Italia), Nicola Donini (din Italia), Kaoru Ogisawa (din Japonia), Ken Oguma (din Japonia), Eduardo Garza (din Mexic), Ferdinand Van Schelven (din Olanda), Dagfinn Graneng (din Norvegia), Kinga Masztalerz (din Noua Zeelandă), Michal Gierlach (din Polonia), Andrei Mashak (din Rusia), Christian Maurer (din Elveția), Patrick von Kanel (din Elveția), Hanes Kamps (din Elveția), Gavin McClurg (din SUA) și Coddy Mittanck (din SUA).
Colaborator