Deputaţii au adoptat, decizional, un proiect prin care Ministerul Sănătăţii va plăti tratamentul în ţară şi în străinătate pentru persoanelor implicate în tragedia de la Colectiv
Camera Deputaţilor a votat miercuri, decizional un proiect de lege care prevede ca plata pentru tratamentul în ţară şi în străinătate a persoanelor implicate în tragedia de la clubul Colectiv, pe 30 octombrie 2015, să fie suportată din bugetul Ministerului Sănătăţii. Legea adoptată de către deputaţi merge la promulgare.
„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime”, arată iniţiativa legislativă.
De asemenea, victimele beneficiază de tratamentele medicale, pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015, şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale.
Proiectul de lege a fost adoptat pe 3 februarie de către Senat, ca prim for sesizat, Camera Deputaţilor l-a aprobat decizional miercuri, prin urmare legea merge la promulgare.
news.ro