Primăria Deva susține sportul de performanță
Primăria Municipiului Deva a plătit, astăzi, 12 octombrie 2020, Liceului cu Program Sportiv ”Cetate” Deva, suma de 50.000 de lei reprezentând încă o tranșă din valoarea Contractului nr. 48051/02.07.2020 privind finanțarea proiectului ”Promovarea atletismului de performanță”.
Contractul a fost încheiat între Municipiul Deva și L.P.S. ,,Cetate”, potrivit prevederilor Legii educației fizice și sportului, Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive și Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 597/2020.
Finanțarea a fost solicitată de conducerea Liceului cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva.
Contractul privind finanțarea performanței în atletism are o valoare totală de 250.000 de lei și este valabil până la sfârșitul anului 2020.
Suma este acordată de la bugetul local și a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Deva nr. 217/2020.
Potrivit contractului, finanțarea susține activitatea sportivă a multiplei campioane naționale Florentina Marincu-Iușco și a antrenorului acesteia, Nicolae Alexe. Banii sunt folosiți pentru participarea și deplasarea la competiții oficiale, achiziționarea de echipament sportiv, medicamente, servicii medicale și premieri acordate conform Hotărârii Guvernului nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, actualizată.
Florentina Marincu-Iușco legitimată la L.P.S. ,,Cetate” Deva s-a întors de curând de la Campionatul Balcanic de Atletism în aer liber pentru seniori care a avut loc în perioada 19-20 septembrie 2020, la Cluj-Napoca, cu o medalie de argint obținută la triplusalt și una de bronz la săritura în lungime.
Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin OANCEA, o felicită pe sportivă și pe antrenorul acesteia:
„O felicit pe Florentina și pe antrenorul acesteia Nicolae Alexe pentru munca depusă și pentru rezultatele obținute.
Deva susține sportul și valorile!”