Amenzi pentru comercializarea produselor a căror provenienţă nu este dovedită

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, un proiect de lege prin care este interzisă comercializarea produselor care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin lege sau a căror provenienţă nu este dovedită. Amenzile prevăzute pentru încălcarea prevederilor legale sunt între 2.000 şi 20.000 de lei.

Proiect de Lege abrogă legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi modifică ordonanţa Guvernului 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Prin urmare, „se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii, după caz, care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin lege sau de bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege”, arată actul normativ adoptat de către deputaţi.

Amenzile contravenţiale prevăzute sunt de la 2.000 lei la 20.000 lei.

Pe 2 septembrie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat marţi decizional, astfel legea merge la promulgare.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *