Se fac angajări în cadrul penitenciarelor
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, marţi, că scoate la concurs 330 de posturi în cadrul sectorului economico-administrativ.
„Vă informăm că aparatul central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţile subordonate scot la concurs, din sursă externă, în vederea încadrării ca poliţist de penitenciare, 330 de posturi vacante (funcţii de execuţie – ofiţer şi agent) în cadrul sectorului economico-administrativ”, a anunţat, marţi, ANP.
Condiţiile necesar a fi îndeplinite de către candidaţi, probele de concurs, tematica şi bibliografia aferente pot fi consultate pe site-ul web al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor/ secţiunea Carieră, ori la sediile unităţilor organizatoare.
Informaţii suplimentare se pot obţine, de asemenea, de la structurile de resurse umane din teritoriu.
Activităţile specifice concursului se vor derula cu respectarea normelor impuse de actualul context epidemiologic.
news.ro
De asemenea, în vederea încadrării ca polițist de penitenciare, Penitenciarul Deva, scoate la concurs, din sursă externă, 9 posturi din sectorul economico-administrativ, după cum urmează:
– AGENT CONTABIL – 1 POST
– AGENT RESPONSABIL ECONOMIC – 1 POST
– AGENT INSTALATOR – 1 POST
– AGENT GOSPODAR – 1 POST
– AGENT BUCĂTAR – 1 POST
– AGENT CONDUCĂTOR AUTO – 2 POSTURI
– AGENT FOCHIST – 1 POST
– AGENT ELECTRICIAN – 1 -POST
Condițiile necesar a fi îndeplinite de către candidați, probele de concurs, tematica și bibliografia aferente pot fi consultate pe site-ul web al Administrației Naționale a Penitenciarelor/Penitenciarulu