BREAKING NEWS: PNL a deschis competiția pentru alegerile parlamentare!

În Decizia nr. 34 din 05.10.2020, Biroul Executiv al PNL a hotărât ca, până în data de 11.10.2020, cei care doresc să candideze pentru alegerile parlamentare sunt rugați să-și depună intenția de candidatură la sediul filialei județene, însoțită de CV, personal sau prin email, la adresa – pnlhunedoara.pnl@gmail.com

Este de așteptat ca deputatul Lucian Heiuș, fost președinte al organizației județene a PNL, să-și dorească al doilea mandat. Pretenția lui este justificată de faptul că face parte dintre opțiunile PNL pentru ocuparea postului de ministru al Finanțelor, trecând de curând printr-o nominalizare.

Alt nume vehiculat este Vasilică Potecă, care dorește să ocupe postul de senator lăsat liber în mod surprinzător de actuala ocupantă, senatoarea Carmen Hărău care, la sfârșitul săptămânii trecute, a anunțat public că nu va mai candida pentru un post în parlament (vezi aici)

Rămâne de văzut dacă Vetuța Stănescu, actuala președintă interimară a PNL, va reuși să se impună în fața lui Potecă pentru locul întâi la Senat, sau se va mulțumi cu un nesigur loc doi, pentru candidatură la Camera Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *