Nereguli depistate de polițiștii hunedoreni
În data de 28.09.2020, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Râu de Mori, care conducea un autoturism pe strada Aurel Vlaicu, din Hațeg. Bărbatul a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autoritățile spaniole (care a fost ridicat, în vederea cercetărilor).
În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul figurează ca şi posesor al unui permis de conducere eliberat de autorităţile române (având înscrise categoriile AM și TR), iar verificările în bazele de date internaţionale au relevat faptul că bărbatul nu este titularul permisului de conducere eliberat de autoritățile spaniole.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.
În data de 28.09.2020, în jurul orei 22:50, un echipaj de poliție rutieră a depistat pe bulevardul Dacia, din municipiul Hunedoara, un bărbat de 50 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism. Poliţiştii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, întrucât în aceeași zi, la ora 21:30, fusese sancționat contravenţional de poliţişti pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.
În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.
IPJ Hunedoara