În ce condiții se pot relua antrenamentele colective şi competiţiile în sporturile de luptă
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat normele ce trebuie respectate pentru a se putea relua antrenamentele colective şi competiţiile în sporturile de luptă, publicate în cel mai recent ordin comun al MTS şi Ministerului Sănătăţii. Între acestea figurează dezinfectarea mâinilor şi picioarelor a suprafeţelor de luptă, teste, izolare în cantonamente, circuite separate şi purtarea măştii în săli.
„Am definit în noul ordin modalitatea în care se pot desfăşura antrenamentele, dar şi competiţiile la sporturile de contact sau de luptă, cum am scris noi în noul ordin. Guvernul a eliminat în urmă cu o săptămână, prin acea hotărâre care prelungea starea de alertă, restricţia privind sporturile de contact. Această categorie cuprinde arte marţiale, judo, lupte, taekwondo, kickboxing, toate categoriile de activităţi care presupun contact, activitate fizică intensă, care erau restricţionate. Acum se permit antrenamente colective, competiţii, într-un regim izolat. Am adus aceste sporturi pe picior de egalitate cu toate celelalte sporturi care fuseseră reglementate. Era singura categorie de sporturi care era restricţionată. Este nevoie de acel test Covid cu 48 de ore de proba cântarului, dacă vorbim de competiţii pentru această categorie de sporturi sau cu 48 de ore înainte de începerea competiţiei la celelalte care nu au această condiţie. Pe durata competiţiei, în cadrul acestor sporturi de contact, sportivii vor trebui să fie izolaţi sub forma unui cantonament, unei bule. Se recomandă tuturor echipelor participante la această competiţie să intre în această formă de izolare. Sunt mult mai puţini decât la sporturile colective care să intre în cantonament în aceeaşi bază sau în acelaşi hotel. La intrarea în cantonament, echipele trebuie să fie separate pentru perioada în care sunt cazaţi acolo. Vor exista circuite separte pentru sportivi, pentru antrenori, pentru arbitri, pentru celelalte persoane care participă la această activitate. În sala unde se desfăşoară aceste competiţii ale sporturilor de contact purtarea măştii va fi obligatorie, cu excepţia sportivilor care participă la competiţii. Înainte de meci, dezinfectarea mâinilor şi eventual a picioarelor, în cazul în care există ramuri de sport care folosesc picioarele este absolut obligatorie. Numărul persoanelor din imediata apropiere a suprafeţei de luptă, antrenori, medici, staff tehnic, va fi limitat la minimum posibil şi fiecare federaţie are obligaţia să nuanţeze prin regulamente interne acest lucru, iar materialele sportive şi suprafaţa de luptă, ring, tatami, saltea, vor trebui dezinfectate de fiecare dată înainte de folosire”, a declarat Stroe, într-o conferinţă de presă.
El a anunţat renunţarea la coantonamente pentru sporturile de echipă în sală.
De asemenea, a fost mărit numărul de persoane care pot participa la meciurile de fotbal, pentru a veni în sprijinul presei.
„Am mărit numărul de persoane la o competiţie în aer liber, mai ales în zona presei. În zona I, cea aferentă stadionului, am mărit numărul de persoane participante de la 80 la 120. Am specificat clar în noul ordin prezenţa a maximum 16 fotoreporteri, este un standard preluat din normele de UEFA. În zona 2, în zona tribunei, am mărit numărul de la 100 la 130 de persoane, dintre care am specificat în ordin prezenţa a 20 de persoane care vor fi din partea presei”, a adăugat Stroe.
Ministrul a prezentat şi modul în care copiii pot primi voucherele pentru echipament sportiv, în valoare unitară de 300 de lei, iar numărul de documente necesare nu este mic
„Valorea voucherului este de 300 de lei, care pot fi accesaţi o singură dată, banii fiind destinaţi pentru achiziţionarea de echipament sportiv. Am pus la dispoziţia copiilor 30.000 de vouchere în acest an şi programul va continua anul viitor. Totul se bazează pe o cerere din partea părinţilor sau a reprezentanţilor legali pentru acest voucher, care se face clubului unde este legitimat. Câteva documente simple sunt necesare, certificatul de naştere, un act de identitate al părintelui, legitimaţia sportivă a copilului, o declaraţie cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, care este obigatorie, o cerere tip şi o declaraţie pe propria răspundere că sunt beneficiari ai acestui program o singură dată. Toate cluburile vor înmâna aceste cereri direcţiilor judeţene pentru tineret, care, la rândul lor, urmare a solicitării pe care o fac către noi, vor transmite aceste vouchere părinţilor după ce vor fi tipărite. Distribuirea acestor vouchere se face prin direcţia pentru sport şi tineret şi Direcţia de Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Beneficiarii eligibili sunt copiii născuţi între 1 ianuarie 2005 şi 31 decembrie 2014, legitimaţi la un club sportiv care deţine Certificat de Identitate Sportivă. Perioada de înscriere este până la 30 noiembrie, urmând ca în luna decembie să definitivăm transmiterea tuturor voucherelor către copii. Voucherele pot fi utilizate doar în magazine de sport, doar în magazine pentru echipament sportiv şi doar în locuri care fac parte din acest program. Eu cred că vor fi luate în considerare toate firmele de echipament sportiv din România. Unitatea emitentă a voucherelor va face contracte cu toate magazinele de echipament sportiv. Voucherele au o valabilitate de şase luni din momentul emiterii. Poate fi valorificat de părinţi sau de cluburi dacă se organizează, în orice magazin”, a mai spus Stroe.
news.ro