PSD va pierde alegerile în orașul Geoagiu, devenind astfel victima propriilor nerealizări
În perioada 04.09.2020 – 14.09.2020, Filiala Județeană PNL Hunedoara a comandat realizarea unui sondaj de opinie la nivelul orașului Geoagiu și satelor aparținătoare. Rezultatele sondajului arată realitatea din teren și faptul că cetățenii din acest oraș își doresc o schimbare în bine pentru ei. După patru ani în care orașul a fost condus de un primar trecut dintr-un partid într-altul, cetățenii și-au dat seama că așa nu se mai poate.
În ultimele zile am asistat la o victimizare a domnului Vasile Cărăguț, fostul primar al Orașului Geoagiu, acesta fiind demis din funcție conform legii, alături de alte 130 de persoane, primari, consilieri județeni și locali din întreg Județul Hunedoara, care și-au pierdut mandatele pentru că au trecut de la un partid la altul. Domnul Vasile Cărăguț a fost singura persoană dintre cei enumerați mai sus, care nu a acceptat bărbătește că legea trebuie respectată și că atunci când schimbi regulile în timpul jocului trebuie să îți asumi consecințele. Din acest motiv și din cauza lipsei realizărilor din cei 4 ani de mandat, cetățenii îl vor taxa la vot pentru a nu-i da șansa să repete aceleași greșeli.
Așadar, rezultatele sondajului realizat ne indică ceea ce bănuiam: Ovidiu Vlad, candidatul PNL la Primăria Orașului Geoagiu va câștiga alegerile și localitatea va avea ocazia în sfârșit să se dezvolte și să arate ca o localitate din secolul XXI.
În urma sondajului realizat, rezultatele măsurătorilor pentru candidații la funcția de primar, arată astfel:
- Vlad Ovidiu (PNL) 47%;
- Cărăguț Vasile: (PSD) 38%;
- Danciu Aurel: (PPUsl) 8%;
- Raul Cucuruz: (USR) 3%;
- Cazan Agripina: (PRO România) 2%;
- NS/NR: 2%.
Rezultatele grafice se prezintă în felul următor:
Geoagiu are acum o șansă enormă și această șansă se numește Ovidiu Vlad. În ultimii 4 ani, cetățenii Orașului Geoagiu au văzut un amator în fruntea primăriei, un primar pentru care plapuma a fost prea grea și ,,faptele” s-au tot lăsat așteptate. La Geoagiu, un primar bun va putea conduce profesioniștii din cadrul primăriei și va putea dezvolta zona. În următorii 4 ani Ovidiu Vlad va avea susținere din partea Guvernului și a Consiliului Județean Hunedoara și va putea să realizeze ce și-a propus prin programul electoral. Cei care au ultimul cuvânt de spus sunt cetățenii care dacă vor vota primarul și echipa de consilieri propuși de Partidul Național Liberal, vor avea șansa unui trai mai bun.
Lucian Heiuș, președintele organizației județene PNL Hunedoara
Date tehnice privind sondajul de opinie realizat:
“REGIO POL VEST”
HUNEDOARA, TIMIS, CARAS-SEVERIN, ARAD
Oraşul GEOAGIU – jud. Hunedoara
SEPTEMBRIE 2020
STUDII DE PIATA – SONDAJE DE OPINIE
SERIA
„REGIO POL VEST”
TIPUL SONDAJULUI: METODA DIRECTA: Interviuri faţă în faţă, la domiciliul repondentului
VOLUMUL REALIZAT AL ESANTIONULUI: 610 interviuri la nivelul populatiei 18+
EROARE STATISTICA: +/- 3,5 % la un nivel de incredere de 95%
PERIOADA REALIZARII STUDIULUI: 04.09.2020 – 14.09.2020