Stațiunea Parâng s-ar putea dezvolta cu fonduri europene
Stațiunea montană Parâng, cea mai veche din Valea Jiului, s-ar putea dezvolta cu ajutorul fondurilor europene. Guvernele social-democrate nu au mai alocat bani pentru continuarea lucrărilor la domeniul schiabil din Parâng, astfel că dezvoltarea s-a blocat. Acum, ministrul Fondurilor Europene susține că s-ar putea aloca bani europeni pentru dezvoltarea domeniului schiabil. Banii ar urma să vină din cadrul proiectului privind tranziția justă de la minerit. 1,7 miliarde de euro sunt disponibili pentru România, iar ca Parângul să beneficieze de bani condiția este ca Guvernul să aprobe schibarea sursei de finanțare.
”Pe turism aveți un potențial extraordinar, care trebuie valorificat. Domeniul schiabil din Parâng, un proiect început de domnul primar (Tiberiu Iacob-Ridzi, n.r), este o investiție estimată inițial la 70 de milioane de euro. Din discuția pe care am avut-o, aceste pârtii de schi trebuie să aibă toate facilitățile necesare, de la parcări, telegondolă, alimentare cu apă, etc. I-am sugerat domnului primar ca proiectul să fie completat cu activități sportive pe timpul verii: sanie de vară, piste de ciclism, care să atragă turiștii și să creștem numărul de zile de staționare a turiștilor și pe timpul verii. Proiectul trebuie să fie unul integrat, de la accesibilitatea către pârtia de schi, până la investițiile care asigură funcționalitatea pârtiei sunt toate eligibile în viitorul exercițiu financiar”, a declarat Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.
Circa 100 de milioane de euro ar urma să fie valoarea proiectelor de dezvoltare a domeniului schiabil Parâng.
Colaborator