Monica Anisie: Există în pregătire o ordonanţă de urgenţă care reglementează învăţământul online
Ministrul Educaţiei Monica Anisie a declarat marţi, la şedinţa comisiei pentru învăţământ a Senatului, că este în pregătire o ordonanţă de urgenţă care va reglementa învăţământul online, precum şi un proiect care vizează modificarea Legii 55/2020 privind prezenţa fizică la cursuri, în sensul în care să permită descentralizarea deciziei la nivelul şcolilor, inspectoratelor şcolare şi direcţiilor de sănătate publică.
„Acum pregătim o ordonanţă de urgenţă în care să reglementăm acest tip de învăţare online. Pregătim şi un proiect de lege pentru completarea şi modificarea Legii 55 privind unele măsuri privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19. De ce este necesară această modificare? Pentru că trebuie să venim cu o măsură clară referitoare la descentralizarea deciziei la nivelul unităţilor de învăţământ, Inspectoratelor şcolare şi direcţiilor de sănătate publică. Prin urmare, avem o modificare referitoare la articolul 38 care va avea următorul cuprins: activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda la propunerea Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului şcolar judeţean şi aprobarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, a anunţat Monica Anisie, marţi la o dezbatere online având ca temă „Deschiderea anului şcolar şi universitar” în Comisia pentru învăţământ a Senatului.
Ministrul Educaţiei a vorbit şi despre susţinerea în Parlament a unui demers prin care să fie acordată posibilitatea angajării şi a personalului nedidactic în învăţământul preuniversitar.
„Prin în Legea 55, la articolul 27, ni se impuneau restricţii referitoare la angajare. S-a modificat şi vă mulţumim pentru faptul că aţi modificat articolul 27, însă modificarea nu prevedea decât posibilitatea angajării pe posturile didactice, deci numai pentru profesori, şi am deblocat numai titularizarea pentru profesori, nu şi angajarea pentru personal nedidactic de care avem atâta nevoie în aceste momente. Deci v-aş ruga să ne sprijiniţi în acest demers, având în vedere că pentru învăţământul universitar deblocarea a fost realizată pe toate planurile. Avem nevoie, şi cred că şi dumneavoastră sunteţi în acord cu mine, avem nevoie de aceste posturi suplimentare în sistemul de învăţământ preuniversitar”, a completat Anisie.
Ea a amintit de tabletele care vor fi achiziţionate, precum şi laptopuri care să ajute în desfăşurarea învăţământului online. Anisie a precizat că în următoarea şedinţă de Guvern va fi reglementată achiziţia a încă 200.000 de tablete, prin finanţare de la Ministerul Fondurilor Europene.
„Referitor la mijloacele pentru învăţare online, nu sunt numai cele 250.000 de tablete care vor fi achiziţionate prin ONAC, 200.000 care vor fi achiziţionate de autorităţile publice, vor fi fondurile de la Ministerul Fondurilor Europene şi reglementarea va fi realizată în şedinţa următoare de Guvern cele 74.000 de laptopuri precum şi tablă interactivă, ş.a.m.d”, a explicat Anisie.
Ministrul Educaţiei şi-a exprimat speranţa că pentru Ministerul Educaţiei va fi o rectificare bugetară pozitivă.
news.ro