Florin Cîțu: Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde, iar premierul Ludovic Orban a completat precizând că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului şi a solicitat grăbirea procedurilor.
„Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde. În continuare cererile sunt mari”, a declarat Florin Cîţu.
Premierul Orban a solicitat şi grăbirea procedurilor.
„Am înţeles că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului. Aici eventual putem susţine Fondul de Garantare şi puteţi detaşa de la Fondul de Contragarantare sau din ANAF oameni cu expertiză astfel încât să grăbim procedurile”, a explicat premierul.
Cîţu a intervenit şi a precizat că cei de la Fondul de Garantare lucrează la automatizarea procedurii.
„Am avut o discuţie cu Fondul de Garantare. Ei lucrează la automatizarea procedurii care cred că e mult mai simplă şi este o soluţie pe termen lung, dar pe termen scurt vom vedea cum putem să ajutăm cu personal din alte instituţii”, a explicat ministrul Finanţelor.
Aproape 13.500 de credite au fost aprobate prin IMM Invest, programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, care a intrat în cea de-a patra fază de implementare, cea a acordării ajutorului de stat.
IMM Invest vine cu câteva modificări importante care au obținut aprobare de la Uniunea Europeană. Modificări care vor simplifica și vor accelera și mai mult acordarea finanțărilor pentru IMM-uri, cel mai important program de acest gen demarat până acum în România:
– S-a aprobat ca pentru capitalul de lucru ca IMM-urile să poată accesa credite până la 5.000.000 lei, indiferent de încadrarea lor ca IMM (băncile vor merge pe încadrarea conform legislației în vigoare de către Fond a IMM-urilor și va fi eliminată succesiunea de clarificări bancă – Fond pe acest subiect);
– S-a aprobat ca IMM-urile să beneficieze de ajutor de stat pe dobândă și comision de garantare pentru o perioadă de 8 luni de la semnarea garanției și a grantului cu Fondul (alminteri era o diferență între IMM-urile care au obținut capitalul mai repede decât altele). Acest lucru înseamnă că finanțarea pentru capital de lucru și investiții este scutită de orice plată (dobândă, comision) pe o perioadă de 8 luni din perioada de creditare. Un lucru important și el.
IMM Invest va fi dublat foarte repede și de celelalte programe care prind contur: IMM Leasing (plafon 1,5 miliarde lei pentru 2020), IMM Factoring și Scontare (fiecare cu câte un plafon de 1,5 miliarde lei pentru 2020).
Se lucrează și la o schemă pentru asigurarea finanțării directe pentru granturile de la Uniunea Europeană, schemă dezvoltată cu ajutorul BERD.
IMM-urile au astăzi la dispoziție cea mai diversificată și generoasă paletă de mecanisme de finanțare. În viitorul nu prea îndepărtat vom lucra la alte scheme care să transfere către piața de capital finanțarea lor pe termen lung (astăzi acest lucru este inexistent).
news.ro