Ludovic Orban a vizitat șantierului drumului spre Parâng

Premierul României, Ludovic Orban, a vizitat șantierul drumului spre stațiunea montană Parâng. Premierul Ludovic Orban a vizitat drumul din Parâng și obiectivul de investiții care vizează continuarea proiectului „Domeniul schiabil din Parâng”. Președintele Executivului a subliniat că Guvernul va susține continuarea lucrărilor de dezvoltare a turismului din Parâng.

„E făcut şi cu bani de la bugetul de stat şi cu bani din bugetul Consiliului Judeţean, dar, să ştiţi, că mulţi bani din bugetul Consiliului Judeţean vin tot prin transferuri de la bugetul de stat. (…) Păi, din moment ce este finanţat pe PNDL, cea mai mare parte a finanţărilor vin de la bugetul de stat”, a spus Ludovic Orban, premierul României, sus în Parâng.

Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, a subliniat faptul că până în prezent ministerul de resort a achitat 6,5 milioane. Valoarea investiției este de 18 milioane de lei.

” Valoarea investiţiei este de aproximativ 18 milioane de lei. Până acum au fost achitaţi 7 milioane de lei. Din aceşti 7 milioane, 6,5 milioane au fost achitate de Ministerul Lucrărilor Publice, aşa că întrebarea dvs şi-a primit răspunsul. Deci, Ministerul Lucrărilor Publice, prin PNDL, finanţează acest drum, ceea ce spun unii și alții e treaba lor (…) Pentru acest drum unde suntem astăzi, DJ709F, au fost decontări realizate. Aşa cum v-am mai spus iniţial au fost achitați aproximativ 7 milioane de lei din cei 18, cât este valoarea investiţiei. După cum aţi văzut şi dvs, este o investiţie importantă pentru zonă şi cred că finalizarea ei va fi cu succes”, a spus ministrul Ion Ștefan.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *