Şantierele arheologice duc lipsa istoricilor străini

Rapoltu Mare, şantierul arheologic „La vie”. O mână de oameni trudesc sub soarele năucitor. Anii trecuţi, locul era plin de voluntari americani şi canadieni veniţi la muncă pe situl de perioadă romană. Cei din proiectul ArchaeoTek aduceau cu ei şi aparatură ultramodernă, care acum le lipseşte arheologilor români.

Pandemia care a lovit planeta în anul 2020 şi restricţiile între state impuse de autorităţi au făcut ca arheologii străini şi voluntarii să nu mai poată ajunge pe şantierul de la Rapolt acolo unde, în aceste zile, muncesc câţiva specialişti ai Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Cercetătorii străinii veneau aici din 2013 atraşi de istoria locurilor de la marginea Imperiului Roman. „Proiectul cu colegii din America şi Canada a început în urmă cu şapte ani. De atunci în fiecare an am săpat pentru că şantierul de la Rapolt era un şantier şcoală pentru studenţi. Din păcate, anul acesta, din cauza pandemiei am săpat doar noi cei din echipa română. Ducem dorul acestei colaborări cu ArchaeoTek Canada care a fost suspendată în 2020. Nu am avut studenţi şi s-a simţit şi lipsa echipamentelor pe care le aduceau – georadar, dronă şi alte echipamente performante pe care ni le puneau la dispoziţie. Anii trecuţi am reuşit să facem tot planul villa-ei în care lucrăm, aşa că acum ştim să ne amplasăm săpăturile şi care sunt sectoarele de cercetare. Le simţim lipsa şi le ducem dorul pentru că deja am devenit prieteni”, spune arheologul Marius Barbu.

Situl “La vie” – Rapoltu Mare este situat pe Valea Mureșului, la 20 de kilometri de Micia, castrul ce controla zona centrală a frontierei vestice a Daciei Romane şi la 40 kilometri nord de importantul centru politic, economic şi cultural constituit de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Aici, cercetătorii de pe continentul american au găsit locul perfect pentru studiu. Zeci de studenţi din America plăteau mii de euro pentru o incursiune de-o vară în … antichitate. Tinerii din SUA şi Canada munceau din greu pentru a se pregăti ca arheologi. În 2018, unul dintre voluntari, Willian Henry spunea: „Îmi place istoria Imperiului Roman foarte mult, poporul roman şi ocupaţiile pe care le observăm în sit.” Unii voluntari americani au învăţat chiar şi limba română pentru a se înţelege cu colegii lor: „Am învăţat pe ici, pe colo, că a trebuit să vorbesc cu o tanti pentru organizare. Eu fac arheologie la şcoală şi învăţ mult de la experţii români”, spunea Alec Brown.

Venirea americanilor era mană cerească pentru şantierul arheologic. Cercetătorii din proiectul Archaeotek veneau cu aparatură de ultimă generaţie, drone şi georadare care aduceau arheologia în secolul 21. Studenţii străini erau încântaţi: „Aici le oferim una dintre cele mai complete experienţe academice şi profesionale pe care le pot avea în domeniul arheologiei. Pe acest sit încorporăm tot ceea ce înseamnă săpătură în stil tradiţional, cercetare antropologică şi lucrăm într-un context de recuperare totală, motiv pentru care tot pământul este dat prin sită.

Toate obiectele sunt evaluate, studiate. Adresăm probleme din punct de vedere analitic, tehnologic. Toată săpătura este monitorizată şi supravegheată prin staţie totală. Avem o flotă de drone care ne permit să facem şi poze pancromatice şi multispectrale şi termice. Se face şi explorare geofizică şi geochimică. Practic, avem pe sit toată capacitatea unui satelit, din punctul de vedere al imaginii aeriene”, explica profesorul universitar dr. Andrei Gonciar, directorul ArchaeoTek

Ideea deschiderii cercetării la Rapolt îi aparţine arheologului Angelica Bălos care cunoştea bine potenţialul zonei: „L-am cunoscut pe Andrei Gonciar pe un şantier din Braşov unde lucra cu studenţi americani şi am ajuns să povestim despre villa de la Rapolt. Îmi doream foarte mult să fie cercetată. A studiat zona, apoi am vorbit cu colegi la muzeul de la Deva şi aşa am ajuns să cercetăm un monument frumos şi important pentru zonă, cu metode ştiinţifice actuale şi interdisciplinaritate.”

Nu întâmplător echipa ArchaeoTek a poposit la Rapolt, în apropierea Măgurii Uroiului. Proiectul desfăşurat de echipa din SUA şi Canada se referea la graniţele şi rutele Imperiului Roman. „Aici au găsit un loc bun”, povesteşte Marius Barbu: „O villa pe Valea Mureşului, desigur că au fost interesaţi! Locul a avut o poveste destul de agitată – s-a construit o primă reşedinţă romană undeva la începutul secolului al II-lea, probabil în timpul Împăratului Hadrian, loc care a prosperat câteva zeci de ani. Construcţia a căzut în timpul războaielor marcomanice, practic a fost distrusă şi incendiată până la temelii. După alte câteva zeci de ani, timp în care această terasă a găzduit doar o ruină, o altă familie romană a construit o a doua villa, care a prosperat la începutul secolului al III-lea. Spre finalul Provinciei Dacia a fost distrusă violent. În acest an am găsit artefacte care indică o distrugere în urma unui conflict militar.” Arheologul devean spune că, în dărâmătura porţii, într-o grindă carbonizată căzută, s-a găsit o bucată de balistră: “Asta înseamnă că villa a fost asediată cu artileria, pentru că, în acele vremuri, balistra era echivalentul unui tun.

Reşedinţa era una bogată, iar pe sit arheologii au găsit o mulţime de piese. O parte sunt deja restaurate şi expuse pentru public la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane. Atrage atenţia o piesă “Mercur de Rapolt”, despre care a şi apărut un articol în publicaţia Sargeția. Piesa a fost descoperită în 2016 şi a scăpat ca prin minune de la “reciclare”. “Artefactul, păstrat într-o stare foarte bună, având o înălțime de 11,8 cm și cântărind 190,64 g, a fost realizat prin turnare plină, folosind metoda cerii pierdute, dintr-un aliaj de cupru, ce a oxidat într-o patină nobilă de culoare gri-verzui

Zeul este redat în ipostază semi-nudă, fiind reprezentat ca un bărbat tânăr și imberb. Capul statuii, întors ușor spre dreapta, a fost lucrat cu o atenție sporită, fiind foarte bine redate atât trăsăturile faciale, cât și părul cârlionțat, neacoperit de tichie. Două aripioare, de dimensiuni mici, ies direct din părul personajului, între ele fiind redată frunza de lotus, mai proeminentă. Ochii, cu pupilele redate într-o manieră expresivă, privesc ușor în sus și, împreună cu gura semi-deschisă, denotă un aer de contemplare”, descriu micuţa statuetă arheologii Andrei Gonciar şi Marius Barbu. Cei doi spun că, în Dacia, mai erau cunoscute încă trei statuete din bronz ce îl reprezintă pe Mercurius.

Ea a fost folosită în perioada în care această reședință a atins maxima dezvoltare, în prima jumătate a secolului al III-lea. “Modul expresiv și natural în care a fost executată piesa, proporțiile bine stabilite și atenția crescută acordată detaliilor faciale indică originea vestică a acestei piese, cel mai probabil, ea fiind lucrată într-un atelier din zona Galliei. (…) Artefactul, păstrat integral, este al patrulea, de acest tip, cunoscut în provincia Dacia, cele mai apropiate analogii ale sale provenind din zona dunăreană.”

Situl de la Rapolt este unul deosebit de complex, o dovedeşte şi una dintre secţiunile cercetate în această vară. Aici, în “în suprafaţa 2, secţiunea 8”, într-o săpătură care a ajuns la aproape doi metri, arheologii deveni au o “felie” din istoria locului: „Situaţia este una cu totul interesantă şi ne-a confirmat stratigrafia pe care situl o oferă de câţiva ani încoace, din 2013, de la primele sondaje şi până acum. La bază avem un nivel paleolitic foarte bine evidenţiat care porneşte de pe stânca locală, urmează alt nivel neolitic. Dacă paleoliticul se încadrează undeva la 40 de mii-30 de mii de ani î.Chr., la nivelul neolitic avem datare clară, undeva în jur de 5.900 î.Chr., cu opt milenii în urmă primele comunităţi neolitice poposeau aici, la Rapolt.

Avem o terasă ocupată aproape în întregime de aceste comunităţi: s-au găsit structuri de locuire, locuinţe, alte categorii de complexe – gropi, anveolări. Peste neolitic, avem un alt nivel arheologic – 0,90-0,60 – unde întâlnim materiale ceramice aparţinând de bronzul timpuriu, care se încadrează în jur de 2.200, poate 2.300 î.Chr, deasupra avem o locuire cu urme de locuire specifice perioadei La Tène, unul mai timpuriu, de sfârşit de secol III şi de secol II. 

Peste acest nivel, perioada dacică – cum o ştim toţi – avem perioada romană, care se evidenţiază prin stratigrafia mult mai complexă, bogată în materiale ceramice, în special prin acest andezit de Uroi care provine din diferite etape de construcţie ale clădirilor cercetate. Avem în profil surprinse materiale care provin de la acoperişul clădirii, e o clădire tip vagon specifică perioadei romane târzie. Peste aceasta, este doar nivelul vegetal, cel arabil”, explică arheologul Alex Bărbat. Asta dovedeşte că aşezarea din antichitate era altfel poziţionată decât aşezarea actuală.

Cercetarea a ajuns să dezvăluie viaţa diferitelor comunităţi de-a lungul timpului. E ceva extraordinar pentru un loc să îşi cunoască rădăcinile încă din paleolitic. “Din această perioadă, avem puţine piese. Sunt câteva unelte, dar acesta era profilul epocii – avem câteva lame, iar anul acesta am găsit un toporaş de mână acoperit de o suprafaţă groasă de carbonat de calciu, care îi dă această textură rugoasă şi nuanţa albă. Se ţinea în mână şi se lovea cu el. Era o piesă pentru tăiere şi cioplire pentru lemn, carne, tendoane. E toporaşul zilelor noastre, în varianta veche de acum 40 de mii de ani”, povesteşte Alex Bărbat.

La câteva zeci de metri mai încolo, alţi arheologi au făcut altă descoperire surprinzătoare în timp ce încercau, de fapt, să găsească drumul către villa romană: „Am descoperit două complexe funerare, încă nu ştim exact de ce perioadă. În interior, sunt scheletele a doi indivizi înhumaţi, probabil bărbaţi şi probabil creştini pentru că sunt îngropaţi pe direcţia est-vest şi unul dintre ei are mâinile împreunate pe bazin. E un sit surprinzător, abia aşteptăm să vedem ce ne oferă anii viitori. Este încă mult de cercetat, multe lucruri neelucidate, multe care trebuie confirmate. Depindem şi de proprietarii terenurilor din jur dacă ne permit sau nu să săpăm”, explică arheologul Oana Tutilă. Un vas de epocă medievală descoperit tot acum poate fi un indiciu preţios.

Arheologii speră ca, măcar în vara anului 2021, să poată lucra alături de americanii şi canadienii interesaţi de istoria de la graniţa Imperiului Roman. Şi sătenii din Rapolt întreabă de voluntarii străini, povesteşte Angelica Bălos: “Americani au adus aparatură bună, cu voluntari care erau şi studenţi, dar şi persoane de 70 de ani. Cu toţii îşi doreau să participe la o cercetare arheologică. Ei au cunoscut România şi Rapoltul; noi am cunoscut alte mentalităţi şi a fost un câştig pentru toată lumea. Sunt oameni în sat care mă întreabă şi acum „Da’ mai vin americanii, anul ăsta?” Sunt dezamăgiţi când află că nu se poate. Americanii au sperat până în ultimul moment că vor putea veni, dar la începutul lunii iunie au aflat că nu se poate. Să sperăm că ne vedem la anul.”

Fără străinii din proiect, doar câţiva arheologi de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva trudesc pe șantierul de la Rapolt. Pentru ei este un loc fascinant unde poți arunca o privire din paleolitic din urmă cu 40 de mii de ani, pana in perioada dacica, apoi cea romană.

 

Laura OANA