Un hunedorean a cucerit cel mai periculos masiv al Alpilor
Un hunedorean a reușit să cucerească cel mai periculos masiv montan din lanțul munților Alpi. Este vorba de Radu Pavel din Brad, pasionat de munți și călătorii pe crestele montane. Brădeanul a urcat fără ghid, pe vârful Matterhorn. Acesta este considerat a fi cel mai periculos masiv al Alpilor.
,,Un vis împlinit pentru Radu, o mândrie pentru noi brădenii! Astăzi, 31 Iulie 2020, ora 9:50, ora Elveției, Radu Pavel este primul brădean care a ajuns pe Vârful Matterhorn 4.478 metri, un vârf foarte periculos, extrem de dificil și foarte tehnic. Radu a dat dovada în timpul ascensiunii de o foarte bună pregătite fizică, curaj și multă determinare. Am avut onoarea să îl însoțesc pe Radu în tura de aclimatizare și recunoaștere traseu, spre vârf, până la 3.500 metri, în ziua premergătoare ascensiunii (…). Coborârea este mult mai periculoasă, mai ales că Radu este unul dintre puținii alpiniști care a reușit să urce fără ghid și are nevoie de asigurare în coardă”, a scris primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, pe pagina sa de Facebook.
Matterhorn (Mont Cervin, Monte Cervino), situat lângă Zermatt, la granița dintre Italia și Elveția în Alpii Pennini, este unul dintre cei mai vestiți și mai deosebiți munți din lume. Are forma unei piramide abrupte și înclinate, al cărui perete estic este aproape vertical și care se ridică la o altitudine de aproape 1000 de metri deasupra ghețarilor.
Popularitatea vârfului Matterhorn se datorează în mare măsură faptului că o perioadă îndelungată acesta a fost considerat imposibil de cucerit.
Colaborator