Europa îşi înăspreşte măsurile împotriva covid-19 în faţa celui de-al doilea val al pandemiei; măsurile impuse în ţările europene
Autorităţile din mai multe ţări europene şi-au înăsprit în ultimele săptămâni măsurile în urma unei accelerări a contaminărilor cu noul coronavirus SARS-CoV-2, în faţa ameninţării unui al doilea val covid-19, relatează AFP, care prezintă principalele măsuri.
SPANIA
– înregistrează în medie, 1.738 de contaminări zilnice în ultima săptămână, cu 92% mai multe decât săptămâna anterioară.
Apeoape patru milioane de locuitori ai aglomeraţiei din Barcelona sunt îndemnaţi, de la 17 iulie, ”să stea acasă”, mai puţin în cazul unornevoi de primă necesitate, din cauza creşterii cazurilor de covid-19. Această recomandare a fost extinsă la regiunea Lleida şi la municipalităţile Figueres, situată în apropiere de frontiera cu Franţa, Vilafant şi Sant Feliu de Llobregat.
Autorităţile catalane au hotărât, de asemenea, să închidă, la Barcelona, cinematografele, teatrele, discotecile, să interzică reuniunile de peste zece persoane, vizitele la aziluri de pensionari şi să limiteze capacitatea de primire la 50% în baruri şi restaurante.
Vizitele la aziluri de bătrâni sunt vizate de restricţii şi în Ţara Bascilor şi în regiunea Murcia. În Murcia, începând de la 20 iulie au fost închise discotecile sau barurile de noapte fără terase şi au fost interzise adunările de peste 15 persoane.
În urma creşterii puternice a contagiunii, aproapetoate regiunile au consolidat caracterul obligatoriu al purtării măştiide protecţie, care este obligatorie în orice moment pe stradă. Nepurtarea măştii se sancţionează cu amendă.
PORTUGALIA
– 218 de contaminări zilnice, – 28%
În regiunea Lisabonei, 700.000 de locuitori din 20 de cartiere au fost izolaţi la domiciliu începând de la 1 iulie. Aceste măsuri au fost prelungite cel puţin până la sfârşitul lui iulie.
FRANŢA
– 823 de contaminări zilnice, 55%
Un test negativ urmează să devină obligatoriu – cel mai târziu la 1 august – pentru călători din 16 ţări, între care Statele Unite, Brazilia şi Algeria. Altfel, călătoriivor fi obligaţi să efectueze un test la sosire şi să stea în carantină 14 zile în cazul în care testul este pozitiv.
Autorităţile le-au recomandat de asemenea francezilor ”să evite” să se ducă în Catalonia.
Purtarea măştii a devenit obligatorie la 20 iulie, în toate stabilimentele închise care primesc public – administraţii, magazine, muzee, săli de sport şi de spectacol. Mai multe oraşe de la litoral – între care La Rochelle şi Argelès-sur-Mer – au impus masca în aer liber, în cartierele cele mai frecventate.
BELGIA
– 318 de contaminări zilnice, 149%
Începând de la 29 iulie – pe o perioadă de patru săptămâni -, numărul persoanelor pe care belgienii sunt autorizaţi să le vădă în cadrul ”bulei lor de contact” scade de la 15 la 5 persoane. Evenimentele publice sunt limitate la 100 de persoane în interior (în loc de 200) şi la 200 afară (în loc de 400).
Începând de la 11 iulie, purtarea măştii este obligatorie pentru orice persoană în vârstă de cel puţin 12 ani în locurile publice închise – magazine, cinematografe, biblioteci, locuri de cult.
REGATUL UNIT
– 662 de contaminări zilnice, – 12%
– regatul este singura ţară din Europa Occidentală în care numărul morţilor zilnice din cauza covid-19 rămâne mare – aproximativ 65 pe zi
La 29 iunie, Guvernul britanic a reintridus în izolare oraşul Leicester, în centrul Angliei, şi a închis magazine cnsiderate neesenţiale. Această reintroducere în izolare a fost parţial relaxată la 24 iulie. Adunările de peste şase persoane afară sunt în continuare interzise, dar şi călătoriile, redeschiderea barurilor, puburilor şi restaurantelor.
Purtarea măştii a devenit obligatorie în toate magazinele din Anglia, începând de la 24 iulie. Această măsură era deja în vigoare în Scoţia.
Marea britanie a reintrodus, la 26 iulie, plasarea în carantină a pasagerilor care vin din Spania.
IRLANDA
– 17 contaminări zilnice, -9%
Această ţară urma să-şi redeschidă total barirule la 13 iulie, însă a amânat ultima fază a ieţiriidin izolare la 10 august. Adunările sunt limitate la 50 de persoane înăuntru şi la 200 afară, iar măştile au devenit obligatorii în magazine.
GERMANIA
– 528 de contaminări zilnice, 33%
Anticipând o accelerare a covid-19, Berlinul autorizează autorităţile locale să impună măsuri consolidate de izolare – prin ”interdicţia ieşirii” în zone geografice limitate. Anterior exista în ţară o definiţie suplă a izolării, bazată în mare parte pe autodisciplină şi bunăvoinţă.
AUSTRIA
– 127 de contaminări zilnice, 18%
Ţara impune începând de la 24 iulie purtarea măştii în supermarketuri, la poştă, la bancă şi în centrele medicale.
ITALIA
– 241 de contaminări zilnice, 23%
În Campania, regiunea în care se află oraşul Napoli, amenzi în valoare de 1.000 de euro au fost aplicate pentru prima oară la 25 iulie unor stabilimente în care nu se respecta purtarea măştii.
news.ro