Trotuare amenajate în Cristur
Autoritățile locale din Deva continuă seria de investiții pentru satul Cristur, sat aparținător municipalității de la poalele Cetății. În cadrul unui proiect în valoare de 1.573.714 de lei vor fi modernizate trotuarele de pe strada Bucovinei.
”Investiția care face obiectul contractului de lucrări de tip proiectare și execuție lucrări se referă la amenajare trotuare strada Bucovinei din satul Cristur, sat aparținător Municipiului Deva, județ Hunedoara. În prezent strada asigură legatura cu strada Ulița Mare din satul Cristur și este o stradă care are modernizată zona carosabilă, fiind necesară realizarea unitară a rigolei de colectare ape pluviale și a trotuarelor existente pe ambele părți, inclusiv realizarea unitară a rigolei de colectare ape pluviale și a trotuarelor existente pe ambele părți, inclusiv realizarea în mod unitar a accesului la cele 80 de imobile existente, dar și la locul de joacă amenajat în zonă”, arată documentația.
Suprafața totală ocupată de lucrările care urmează să fie realizate este de circa 8575 metri pătrați. Investiția se derulează cu fonduri bugetare, iar ofertele pot fi depuse până în data de 12 august. După ce va fi atribuit contractul, constructorul va avea termen de 8 luni de la data începerii lucrărilor să finalizeze investiția.
Colaborator
FOTO sugestivă: prahovanews.ro