Reguli pentru redeschiderea restaurantelor în interior
Spaţiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli şi restricţii, în care, de exemplu, clienţilor le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanţa de 2 metri unii de alţii la mesele vecine, iar solniţele, meniurile şi olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate, conform proiectului de ordin care reglementează condiţiile de redeschidere, obţinut de Profit.ro.
Ordinul a fost redactat incluzând data de 9 iulie pentru redeschidere, care trebuie însă să primească şi ultimul accept din partea premierului Ludovic Orban. Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranţă este 15 iulie, notează Profit.ro.
Clienţii vor putea merge doar pe benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanţa de 2 metri unii de alţii, la mesele vecine, ocupanţii scaunelor vor păstra aceeaşi distanţă, iar solniţele, meniurile şi olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate.
La intrarea în restaurant va fi un „triaj observaţional” al clienţilor, urmând să le fie interzise accesul acelora care dau semne că ar avea infecţii respiratorii.
Va fi interzis consumul de produse stând în picioare, cu exceptia meselor dedicate acestui tip de servire.
Este stabilit un număr de maximum 6 clienţi care pot ocupa o masă (faţă de maximum 4 la terase), exceptaţi de la această regulă fiind membrii de familie.
news.ro