MAE, despre situația la punctul de frontieră Kulata dintre Bulgaria şi Grecia
MAE anunţă că la punctul de frontieră Kulata dintre Bulgaria şi Grecia, coloana de maşini are 12 km, timpul de aşteptare fiind de 6 ore, motiv pentru care a cerut autorităţilor elene măsuri pentru fluidizarea traficului şi clarificarea situaţiei punctului de frontieră Makaza.
„Ministerul Afacerilor Externe a reluat în regim de urgenţă demersurile pe lângă Ministerul de externe elen, atât prin intermediul Ambasadei României la Atena, cât şi pe lângă Ambasada Greciei la Bucureşti, solicitând autorităţilor elene atât identificarea în cel mai scurt timp a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului şi a echipamentelor de testare, cât şi clarificarea în cel mai scurt timp a statutului punctului de frontieră Makaza. De asemenea, reprezentanţii misiunilor diplomatice ale României la Atena şi Sofia, cât şi cei ai Consulatului General al României la Salonic sunt în dialog constant cu autorităţile elene. Ca şi în zilele precedente, reprezentanţi ai Ambasadei României la Sofia, precum şi ai oficiului consular de la Salonic sunt prezenţi în punctul de frontieră pentru a se asigura că cetăţenii români primesc asistenţă consulară, dacă este cazul”, anunţă MAE sâmbătă.
Potrivit informaţiilor comunicate de Ambasada României la Sofia, la acest moment, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde pe o lungime de aproximativ 12 kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 6 ore. Aglomeraţia din punctul de frontieră este generată de faptul că autorităţile elene testează toţi cetăţenii statelor non-UE.
Ca urmare a demersurilor efectuate de partea română, autorităţile elene au reluat procedura stabilită anterior de separare a fluxului de acces pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE. De asemenea, la acest moment, procedurile de verificare a formularelor electronice sunt desfăşurate simultan pe patru fluxuri, iar procedurile de testare de către trei echipe.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că potrivit datelor oficiale comunicate de autorităţile locale ieşirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră – Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria); Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria); Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord), cu menţiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment, fără preaviz.
Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere al frontierei menţionat şi continuă dialogul susţinut cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirea unor astfel de situaţii în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Totodată, pentru a evita timpi suplimentari de aşteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că este important ca cetăţenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 48 de ore anterior deplasării şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
news.ro