Focar de pestă porcină în vestul țării
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a depistat un focar de pestă porcină, în judeţul Timiş, după ce pe marginea unui drum au fost găsite cadavrele a doi porci domestici fără crotalii, astfel că nu se ştie cine este proprietarul. În zonă a fost dus un incinerator pentru uciderea animalelor.
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Prefecturii Timiş, cadavrele celor doi porci, în vârstă de aproximativ 8 – 9 luni, au fost aruncate pe marginea drumului care leagă localităţile Ghiroda de Moşniţa Veche, în extravilanul aparţinând comunei Ghiroda, în apropiere de Timişoara.
”A fost făcută o prima analiză la DSVSA Timiş, în urma căreia a reieşit că cele două animale erau infectate cu pesta porcină africană. Probele au fost trimise la Bucureşti, la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală pentru a o nouă analiză, în urma căreia s-a confirmat diagnosticul de pestă porcină africană. Între timp au mai apărut trei suspiciuni de pestă porcină africană în localităţile Icloda şi Recaş, la porci din gospodăriile populaţiei. Este vorba despre o gospodărie la Icloda, iar la Recaş sunt două exploataţii în aceeaşi locaţie. Este vorba despre 77 de porci la Icloda cu suspiciune de pestă porcină, 70 de porci într-o exploataţie la Recaş, şi 40 în cealaltă exploataţie. Inspectorii DSVSA s-au deplasat ieri la faţa locului şi s-au luat toate măsurile necesare în astfel de cazuri, stabilindu-se inclusiv zonele de protecţie. Au fost trimise analizele la Bucureşti, fiind confirmată pesta porcină africană”, se arată în comunicat.
Prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ a convocat Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, în cadrul căruia s-au stabilit zonele de protecţie, de 0 – 3 kilometri, şi zonele de supraveghere 3-10 kilometri în jurul focarelor de pestă porcină africană de la Ghiroda, Recaş şi Icloda, comuna Sacoşu Turcesc. A fost adoptată Hotărârea privind uciderea porcilor.
În zonă a fost adus şi un incinerator pentru uciderea animalelor la Recaş şi s-a trecut la uciderea porcilor.
news.ro