Dosar penal, după ce un copil de 15 ani din Timişoara a fost bătut de doi băieţi pe stradă
Un adolescent de 15 ani a fost bătut de doi tineri, la Timişoara, pe strada Transilvania, iar întreaga scenă a fost filmată. Poliţia a deschis dosar penal în acest caz.
Potrivit poliţiştilor, mama copilului de 15 ani a sunat la 112, dupa ce fiul ei a venit acasă şi i-a spus ce s-a petrecut.
Adolescentul afirmă că a fost chemat de un prieten să se întâlnească în faţa intrării unui bloc. Acesta din urmă ar fi chemat alţi doi băieţi pe care nu-i cunoştea şi care l-au luat la bătaie.
Pe imagini se poate vedea cum unul dintre ei îi aplică o lovitură cu piciorul în zona capului.
Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz şi încearcă acum să îi identifice pe agresori
„Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe şi efectuează cercetări în vederea identificării şi depistării agresorilor pentru tragerea acestora la răspundere penală”, au precizat reprezentanţii IPJ Timiş.
news.ro