Front comun pentru sănătate

Primăriile din zona Brad au făcut front comun pentru sistemul medical. Un aparat de nebulizare cu ajutorul cărora se realizează dezinfecția autospecialelor medicale și a încăperilor a fost achiziționat cu sprijinul primăriilor din zona limitrofă a municipiului Brad. Aparatul are o acțiune bactericidă, virucidă, fungică și sprocidă.

În plină criză generată de pandemia cu noul coronavirus, situație care a afectat în mod grav majoritatea domeniilor de activitate la nivel global, a pus la grea încercare în special sistemele de sănătate, fiind nevoie de multă mobilizare, profesionalism și determinare.

Despre aceasta situație vorbim și în cazul Serviciului de Ambulanta Județean Hunedoara, filiala Brad, față de care și-au arătat solidaritatea primăriile din zonele limitrofe orașului, cărora dorim să le mulțumim pe această cale pentru eforturile depuse în achiziționarea aparatului de nebulizare Nocospray, destinat dezinfecție profesionale a încăperilor si autosanitarelor, cu acțiune bactericidă, virucidă, fungică și sporicidă.

Astfel, fiecare primărie care a contribuit la această acțiune, a demonstrat că în situații de criză nu suntem singuri și prin solidaritate și umanitate formăm o echipă ce are același scop, acela de A FACE BINE și A FI BINE!”, transmit cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara.

La SJU Brad mai multe cadre medicale au fost infectate cu noul tip de coronavirus.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *