Cel mai folosit simulator de trading din lume, dezvoltat în Romania cu fonduri europene

Cele mai mari bănci de investiţii din lume cheltuiesc anual milioane de dolari pentru a recruta cei mai talentaţi absolvenţi de facultate şi pentru a-i antrena să devină traderi în marile centre financiare ale planetei.

Un simulator software dezvoltat în Româniaşi finanţat parţial cu fonduri europene prin Programul Operaţional Competitivitate se află în centrul majorităţii programelor de recrutare şi pregătire a traderilor de la marile bănci ale lumii.

Multe dintre aceste bănci organizează competiţii de trading pentru studenţi, pentru a-i descoperi astfel pe cei mai talentaţi dintre aceştia. La o astfel de competiţie, organizată de o bancă mare, se poti înscrie cateva mii de studenţi din toată lumea. Competiţia durează câteva luni, timp în care studenţii tranzacţioneaza acţiuni, valute, obligaţiuni, mărfuri sau dobânzi, iar cei mai buni 5% dintre participanţii la aceste competiţii sunt invitaţi la interviuri în urma cărora pot primi oferte de internshipuri. După alte trei luni de internship, aproximativ 50% dintre ei ajung să primescă oferte de muncă şi să devină angajaţi ai acestor bănci.

Încă din timpul procesului iniţial de recrutare, managerii de resusrse umane din bănci se bazează foarte mult pe simulatorul Traderion pentru a-i observa pe studenţi şi modul în care aceştia iau decizii bazate pe date reale din pieţele financiare internaţionale. Simulatorul creat de români este capabil de a inregistra peste 150.000 de date pe oră despre fiecare utilizator în parte şi să genereze automat rapoarte detaliate de performanţă, pe care managerii de resurse umane le folosesc atunci când iau decizia de a invita la interviuri cei mai buni dintre candidaţi.

Odată selectaţi pentru un internship, studenţii nu ajung să tranzacţioneze cu bani reali ci continuă să se antreneze în simulatorul Traderion, sub supravegherea unui trader profesionist. Ei ajung să experimenteze toate tipurile de produse financiare şi să aleagă cel mai bun curs viitor de carieră, în funcţie de rezultatele avute în simulator. La finalul programului de internship, studenţii participă la o competiţie de trading, iar câştigătorii primesc roluri full time, odată cu terminarea studiilor universitare.

“În tot acest proces, simulatorul nostru ajută băncile să descopere oamenii potriviţi pentru fiecare rol în parte, dar şi să realizeze economii importante din costul total al recrutării şi formării unui trader, care este uriaş” spune Florin Cioacă, care a fost trader în una dintre cele mai mari bănci ale lumii înainte de a se dedica acestui proiect. “Suntem mândri că produsul nostru este atât de apreciat de peste 30 dintre cele mai mari bănci ale lumii şi că am reuşit în doar câţiva ani să ajungem lider global pe această piaţă” spune Mihai Toma, directorul companiei care a dezvoltat acest produs în ultimii trei ani. Printre clienţii companiei se numără cele mai mari bănci de investiţii din SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa şi Olanda, dar şi una dintre marile burse europene care foloseşte simulatorul românesc în programele de formare profesională şi testare a traderilor. Un aspect interesant al produsului este că a ajuns să fie utilizat chiar şi de către reglementatorii pieţelor pentru a studia modul în care traderii reacţioneaza la evenimentele macroeconomice.

Echipa Bold a reuşit să obţină şi o finanţare europeană de aproape un milion de euro pentru a dezvolta acest simulator, în urma unui proiect câştigat în anul 2017, care s-au alăturat celor 250.000 EUR obţinuţi anterior de la investitori din SUA şi Marea Britanie. Aceste sume le-au permis să îşi construiască o echipă de 9 specialişti care au lucrat la dezvoltarea produsului, experţi în pieţe de capital şi psihologia deciziei, dar şi dezvoltatori software cu experienţă în dezvoltarea unor produse software pentru industria financiară.

Pe viitor, echipa Bold Technologies îşi propune să continue să investească în dezvoltarea produsului şi au decis să se concentreze pe studierea comportamentului traderilor, pentru a înţelege care sunt factorii care le influenţează deciziile. Sunt încrezători că vor obţine cele mai bune rezultate pentru că, spun ei, au toate ingredientele necesare unui astfel de demers stiinţific: acces la un numar de peste 25.000 de traderi profesionişti din toată lumea care le folosesc simulatorul şi ajutorul unor experţi elveţieni în ştiinţe comportamentale de la faimoasa ETH, Politehnica din Zurich.

Puteţi afla mai multe despre companie şi despre simulatorul dezvoltat în ultimii 3 ani de pe site-ul acesteia, https://boldtech.eu/.

Proiect cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *