La Timişoara va avea loc primul concert în aer liber, după relaxarea restricţiilor
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat că în centrul oraşului va fi organizat, în week-end-ul viitor, un concert în aer liber, cu respectarea tuturor recomandărilor venite de la autorităţile centrale. Concertul va fi susţinut în Piaţa Libertăţii, iar pe scenă sunt invitate să cânte formaţiile Phoenix, Pro Musica şi Cargo.
Primarul din Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu au fost stabilite detaliile, dar că acest concert va avea loc în week-endul viitor.
„Vreau ca săptămâna viitoare să organizam un concert cu maximum 500 de participanţi. Vor fi scaune, zona împrejmuită, vom încerca un concert în weekend-ul viitor, cu Phoenix, Cargo şi Pro Musica. Sper să poată toate cele trei trupe să vină, nu am vorbit cu ei deocamdată. Vor fi prezente forţe de ordine care să se asigure că vor fi respectate toate regulile”, a declarat Robu.
Concertul se va desfăşura în Piaţa Libertăţii din Timişoara.
Conform documentului ce instituie relaxarea restricţiilor de la 1 iunie, vor putea fi organizate evenimente în aer liber cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu păstrarea distanţării sociale.
Toate detaliile legate de concertul rock anunţat de primarul Nicolae Robu vor fi făcute publice în următoarele zile de Primăria Timişoara.
news.ro