Internet gratuit în zonele publice

Mai multe zone din municipiul Petroșani vor avea acces la internet gratuit. Sunt șase puncte de acces exterioare și trei puncte de acces interioare. Facilitatea este posibilă cu ajutorul fondurilor europene.

La Petroșani este funcțională rețeaua WiFi4EU, proiect implementat pe fonduri europene. Astfel, toți cetățenii vor avea ACCES GRATUIT WiFi de mare viteză în spații publice, un serviciu public de calitate, disponibil permanent, care va permite navigarea gratuită pe Internet”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

În ceea ce privește zonele exterioare unde există conexiune gratuită la internet sunt, în special parcurile, iar în interior se face referire la Spitalul de Urgență din Petroșani, dar și la biblioteca municipală.

Inițiativa WiFi4EU promovează accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, centrele de sănătate și muzeele, peste tot în UE.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *