Premiem cuplurile de aur ale Devei!
Vineri, 15 mai 2020, de Ziua Internaţională a Familiei, vom premia cele mai longevive cupluri din municipiul Deva, care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Vom merge acasă, la fiecare familie care aniversează ”Nunta de Aur”.
Administraţia locală va acorda premiile (500 de lei pentru fiecare cuplu) şi diplomele de fidelitate, familiilor care şi-au depus cerere la Compartimentul Stare Civilă.
Familiile care sărbătoresc anul acesta ”Nunta de Aur” mai pot depune solicitări pentru a fi premiați, până în data de 11 mai 2020. Cererile se pot trimite și online pe adresa adresa de mail: stare.civila@primariadeva.ro.
Fondurile destinate premierii seniorilor au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local Deva nr. 107/2017 și sunt alocate din bugetul local.
Până în prezent, au depus cereri pentru a intra în posesia premiului oferit de administrația publică locală, 73 de cupluri care au găsit rețeta unei căsnicii fericite.
Primarul Municipiului Deva
Nicolae-Florin OANCEA