Din Hunedoara, la Cannes și Monaco (GALERIE FOTO)

Chiar dacă sezonul estival s-a încheiat odată cu începerea școlii, hunedorenii care nu s-au bucurat de vacanță în timpul lunilor de vară pot să își ia acum porția binemeritată de relaxare. De altfel, unii dintre noi aleg ca inclusiv vacanța de… toamnă să o petreacă în același stil activ, așa că, în locul unui sejur care le-ar permite să lenevească pe nisipul unei plaje, optează pentru un circuit turistic. Pentru cei care aleg să meargă în vacanță în Europa în luna septembrie, coasta de Azur pare a fi, de departe, una dintre cele mai bune opțiuni. Orașe precum Cannes sau Monaco, ne așteaptă să le descoperim secretele și frumusețea, contra unor sume modice de 300-400 de euro.

O familie veche de 700 de ani

Micul principat Monaco este primul care ne apare în cale, după ce am parcurs Riviera Italiei și am intrat pe Coasta de Azur a francezilor. Aici, prințul Albert al II-lea deține puterea legislativă, executivă și judecătorească, precum și o considerabilă putere politică, în ciuda faptului că poartă doar titlul de prinț și nu pe acela de rege. De altfel, Albert al II-lea este descendentul celei mai vechi dinastii din Europa, casa De Grimaldi, cu o vechime de 700 de ani. Ea conduce statul Monaco încă din 1297, cu foarte mici întreruperi. Tatăl său, Rainer, a deținut și el titlul de prinț, iar mama lui, frumoasa actriță Grace Kelly, a fost, la rândul ei, prințesă, nu regină.

Întotdeauna o națiune mică, Monaco a încercat să își asigure protecția, aliindu-se cu state mai mari și mai puternice. În 2002, un tratat între Franța și Monaco a precizat că, dacă nu există moștenitori care să continue dinastia Grimaldi, principatul va rămâne, în continuare, stat independent și nu va fi anexat de Franța.

Microstat apărat de armata franceză

Numele de Monaco vine de la colonia grecească din apropiere. El a fost numit inițial Monoikos, termen de sorginte grecească care s-ar traduce drept: „casă singură”. Monegascii, locuitorii din Monaco, știu legenda care spune că însuși Hercule ar fi trecut pe aici. Un golf al zilelor noastre chiar poartă numele semizeului, dar aici exista, cândva, și templul lui Hercule Monoikos. Microstatul de astăzi, Monaco, a aparținut, la început, Sfântului Imperiu Roman, pentru a ajunge apoi sub administrarea Genovei. Ramura exilată a familiei genoveze Grimaldi a luptat 100 de ani, până a obținut controlul asupra așezării. Anexată, apoi, ba de Franța, ba de Sardinia, ba de puterile Axei, în al Doilea Război Mondial, ori de Italia, astăzi Monaco nu are o armată, protecția militară fiindu-i asigurată de Franța.

În schimb, cine se plimbă pe străzile din Monaco, are ocazia să vadă, la fiecare colț, câte unul din cei aproximativ 500 de polițiști și carabinieri, care patrulează, permanent străduțele micului orășel. Dacă, obosit, dai să te așezi jos, pe bordură, în fața Palatului Princiar, un polițist va interveni cu un politicos, dar ferm: „Vă rog!”, timp în care-ți face semn cu ambele brațe, semn că nu e loc de târguială, să te ridici imediat!

O țară de doi kilometri pătrați

Deși are o suprafață de numai doi kilometri pătrați și o populație mai mică de 40.000 de locuitori (statisticile arată că 60 la sută sunt imigranți), Monaco, orașul micro-stat rămâne unul dintre cele mai importante puncte de atracție de pe Riviera Franceză. Este foarte ușor ca, plimbându-te prin Monaco, să te trezești că ai trecut, fără să-ți dai seama, “granița” în Franța, cu care se învecinează pe toate cele trei laturi terestre.

Frontiera terestră totalizează aproximativ cinci kilometri, iar lățimea minimă a fâșiei de uscat este mai mică de 350 de metri! Stâncăriile pe care e cocoțat orașul culminează cu o cărare îngustă, Chemin de Revoires, la 161 de metri deaspra nivelului mării, de unde se pot admira splendidele golfulețe, înțesate de yachturi de lux!

O treime dintre monegascii locului sau cei de “împrumut” sunt milionari. Cine se gândește să se mute aici, trebuie să știe că, potrivit ghizilor, pentru un apartament cu trei camere ar trebui să plătească nu mai puțin de patru milioane de euro! Dacă decideți să veniți doar în vizită, exersați un pic, înainte de plecare, franceza învățată în școala generală sau în liceu. Pe lângă franceză, însă, în Monaco ați putea să vă descurcați și dacă vorbiți italiana sau engleza. Un dialect local, monegasca, e singurul care ar putea să vă pară, auzit pe străzi, puțin cam neobișnuit.

Cum a ajuns Monaco orașul milionarilor

Într-un astfel de loc, binecuvântat cu o climă foarte blândă și peisaje care îți taie respirația, creșterea economică fără precedent a fost impulsionată de deschiderea cazinoului Monte Carlo, în secolul al XIX-lea și construirea unei căi ferate ce lega orașul de pe malul Mediteranei de Paris. Cazinourile și localurile cu jocuri de noroc care au înlocuit faima proastă a zonei maritime (Les Spelegures = Bârlogul Hoților) au atras aici, de-a lungul timpului, o mulțime de oameni bogați, gata să-și cheltuiască banii, transformând Monaco nu doar în destinația favorită a pasionaților de cazinou, ci și într-un centru bancar important. Astfel, din 1869 (!) Monaco nu doar că a reușit să pună capăt decalajului economic dintre acesta și alte state europene, ci și să înceteze a mai colecta impozit pe venit de la monegasci! Pe de altă parte, impozitele pe profit sunt foarte mici, așa că Monaco este văzut ca un adevărat paradis fiscal. Foarte mulți “refugiați fiscali” din diferite țări își “mută” afacerile în Monaco, în schimb unele organizații internaționale au atras atenția asupra faptului că ar fi țări care au întâmpinat aici dificultăți în investigațiile legate de chestiuni fiscale.

Cazare, de la 100 de euro pe noapte!

În condițiile în care traiul în Monaco este extrem de scump, orașul nu va fi accesibil hunedorenilor care trăiesc din salariul minim pe economie, fie chiar și aflați în tranzit. Dacă alegeți o vacanță la Monaco, optați neapărat pentru o excursie de grup. Altfel, prețurile la cazare variază între 400 și 1.000 de lei (aproximativ 100-200 de euro, pentru că Monaco a adoptat moneda europeană, renunțând la francul monegasc, deși nu face parte din Uniune). Astfel, s-ar putea să fiți nevoiți să scoateți din buzunar tot salariul pentru o lună întreagă, pentru o singură noapte de cazare într-o cameră dublă. Chiar și în această perioadă, când unele hoteluri vin cu reduceri cuprinse între 40 și 50 la sută, pentru hunedorenii obișnuiți Monaco rămâne, în cel mai bun caz, o destinație de tranzit, de admirat pentru câteva ore, de pe meterezele palatului regal.

Oraș de evitat pentru cei care nu iubesc înghesuiala

Cine vine în Monaco, nu poate să plece de aici fără a fi uimit de străduțele pe care se organizează circuitul de Formula 1. Șase săptămâni durează amenajarea circuitului, în timp ce demontarea parapeților de protecție durează, și ea, mai bine de o jumătate de lună. Din cauza străduțelor înguste și înghesuite una în alta, cu viraje scurte, pilotul Nelson Piquet a comparat circuitul cu mersul pe bicicletă, prin sufragerie. În ciuda periculozității traseului, potrivit presei internaționale, un singur pilot a murit, după ce a luat foc într-un accident, din 1929 și până acum.

A doua cea mai mică țară din lume, după Vatican, a încercat, de altfel o serie întreagă de programe de îmbunătățiri funciare, pentru a mai “obține” un pic din terenul atât de prețios pentru monegasci. De altfel, tocmai din cauza supraaglomerării de clădiri și șosele la poalele țărmului sărac în vegetație, printre grupurile de turiști, impresionați, e drept de construcțiile din Monaco, se aud și voci care spun: “Nu aș locui aici nici să-mi dea cineva milioane! De abia aștept să mă întorc la căsuța mea cu terasă mare și grădină!”

E drept, Monaco e “spânzurat” în terase, pe stânci și, oriunde te întorci, te înconjoară o senzație de aglomerație și înghesuială, încât începi să te întrebi cât din toată această strălucire nu are, de fapt, și o doză de bună de snobism și superficialitate, izvorâte din simpla dorință de a epata.

Șosele și grădini suspendate

Monegascii au la îndemână un teritoriu restrâns, așa că au construit șosele și pe dedesubt, și pe deasupra, clădirile se înalță, de la un an la altul tot mai sus, iar grădinile și mini-parcurile, în lipsa spațiului necesar, sunt plantate direct pe plafoanele clădirilor. În 2015 Monaco a aprobat un proiect de îmbunătățiri funciare, tocmai din această nevoie stringentă de spațiu, dar autoritățile din micul stat au în vedere și amenajarea unei mici zone cu verdeață.

Noul cartier, care ar urma să se numească Anse du Portier, s-ar alătura celorlalte zece, pe care monegascii le numesc districte. El s-ar întinde pe numai șase hectare de teren, dar ar urma să includă clădiri cu apartament, magazine, câteva parcuri mici, cel mai probabil suspendate, birouri și un mic port, toate în valoare de un miliard de euro! Până la construirea noului cartier, însă, hunedorenii care tranzitează Monaco au ocazia să se plimbe pe străduțele înguste din zona vechiului centru istoric, să ajungă la catedrala Sfântul Nicolae, din Monaco, acolo unde au fost înmormântați celebra prințesă Grace de Monaco și soțul său, prințul Rainier al III-lea. Muzeul Oceanografic și faimoasa Operă din Monte Carlo completează atracțiile turistice.

Cannes, stațiunea aristocrației europene

La numai 50 de kilometri ne așteaptă Cannes, cea de-a doua dintre principalele atracții ale Rivierei franceze. Cannes, a ajuns o stațiune balneoclimetarică renumită la nivel mondial, grație festivalului Internațional de Film, organizat aici, începând din 1946.

Cheiul, la Croisette, atrage, din start, toate privirile, iar peste 3.000 de proprietăți ne așteaptă să ne bucurăm la Cannes de soarele Mediteranei. În prima jumătate a lunii octombrie, inclusiv, peste 70-80 la sută dintre locurile de cazare sunt, deja, vândute, în ciuda faptului că prețurile cele mai mici variază, și aici, între 400 și 1.000 de lei pentru o cameră dublă, într-o singură noapte.

Înainte de a deveni faimoasa stațiune a aristocrației internaționale, Cannes a fost un mic sat de pescari, “aruncat” pe malul unui golf, între dealurile stâncoase ale Mediteranei. Lordul Brougham avea să fie cel care i-a descoperit potențialul. Așa a început istoria unui oraș care avea să devină reședința marii burghezii europene. Legende ale lumii precum Picasso, Charlie Chaplin, Josephine Baker, Marlene Dietrich, Douglas Fairbanks sau chiar Prințul de Wales, toate s-au perindat pe la Cannes. Promenada e strălucitoare, având pe dreapta albastrul izbitor al Mediteranei, sub soarele lui septembrie, iar în stânga, chiar lângă țărm, toată pleiada de hoteluri de lux, clădiri baroce îmbiind la visare.

Cameră dublă cu vedere la mare: 10.000 de lei!

Palmieri, platani, petunii roz, albe și mov, dar și trandafiri de toate culorile se amestecă aici într-un vârtej de culoare, pe aleile Croazetei. La Carlton și la Martinez, hotelurile de top din Cannes, construite chiar lângă faleză, așteaptă celebritățile sau, cel puțin, oamenii cu foarte mulți bani!

La numai un minut pe jos față de plajă, construit în 1911 Carlton are vedere la golf, o plajă şi un debarcader privat. Faţada lui, în stil Belle Epoque, îl plasează printre cele mai fotografiate hoteluri din lume. Mai mult se află la doar 800 de metri  de Palais des Festivals. Din păcate, cazarea pentru o singură noapte începe de la 1.600 de lei și poate ajunge, la 10.000 de lei, așa că nu prea te poți atinge! Mai mult, cel mai sărăcăcios mic dejun vă va costa cel puțin 200 de lei!

Ceva mai încolo, pe o mică plajă bolovănoasă, lume de toate soiurile își vede de vacanță. Tineri, alături de cei trecuți de mult de a doua tinerețe, mai grași sau mai slabi, șchiopi, aduși de spate, ba unii chiar ajutați de cârje și cadre, împart plaja, nepăsători când vine vorba de etichete sau ștaif. Mai sus, în Haute Ville, pe străduțele înguste, mărginite de pereții vechi ai caselor din piatră, casele vopsite în ocru, cu jaluzelele lor de un vernil spălăcit, cărora francezii îi spun turcoaz.

Fericiți, oamenii, turiști sau localnici, fac cu mâna străinilor care parcurg orașul cu trenulețul, încercând să cuprindă, într-o singură oră, cât mai mult din atmosfera de la Cannes, cu toate cele cinci simțuri. Reședințe luxoase, care au adunat aici o mulțime dintre bogații lumii, îți “fac cu ochii” lor de lemn, de sus, de pe coline. Un deal întreg care adună astfel de case ale unor magnați ai petrolului se numește, nu degeaba, Californie.

Mii de ore de soare, în fiecare vară

Dincolo, străduțele sunt înțesate cu magazine, mici buticuri, dar și zeci de restaurante și cafenele dau impresia de vacanță fără sfârșit. Pe cât de “fițos” te aștepți să fie Cannes înainte de a intra pentru prima oară în oraș, pe atât de cosmopolit îl descoperi: lume pestriță, doamne cochete, ieșite cu pudelul la plimbare, alături de angajați de rând care se ocupă, fiecare cum poate mai bine, de turiștii ajunși pe Riviera Franceză.

Cannes surprinde, la fel ca micul paradis fiscal din vecinătate, prin eleganță și lux. Deși are o suprafață mai mică de 20 de kilometri pătrați și e doar puțin mai mare decât Hunedoara sau Deva, spre exemplu (70.000 de locuitori), Cannes oferă, potrivit site-urilor de specialitate, peste 12 ore însorite, de plajă în fiecare zi, până în luna octombrie. Mai mult verile lungi nu sunt foarte fierbinți, dogoarea soarelui fiind temperată de prezența Mării Mediterane. Astfel, temperaturile nu prea depășesc 30 de grade Celsius.

Promenada de aur a Coastei de Azur

La Croisette, faleza din Cannes și una dintre cele mai renumite promenade din lume, atrage toate privirile. Cine vrea să facă și cumpărături, deși prețurile sunt foarte piperate pentru buzunarele subțiri ale hunedorenilor, se poate plimba pe Rue Meynadier, o stradă unde magazinele sunt la ele acasă și atrag privirile de dimineața și până seara târziu. Renumite sunt și centrele de talasoterapie (tratament cu valuri), în timp ce peluzele din Cannes par a nu avea rival: flori, printre palmieri, platani și răcoroșii pini de Alep, cu umbrelele lor de ace verzi fac deliciul unei vizite în Cannes.

Pe de altă parte, dacă veți alege pentru cazare un hotel mărginaș, de două stele, unde pentru o noapte veți scoate din buzunar în jur de 60 de euro, nu vă așteptați ca standardele să fie foarte ridicate: mobila zgâriată, improvizațiile neterminate sau prosoapele destul de uzate fac parte din cotidian, la fel ca și servirea micului dejun în spațiul destinat recepției. În schimb, așa putem ajunge să apreciem mai mult turismul de acasă.

Cine are timp și poate zăbovi în Cannes mai mult de cîteva ore, este invitat la Muzeul Castre (în incinta castelului medieval), Muzeul Mării, poate vizita bastionul Sainte Marguerite (unde a fost întemnițată “Masca de Fier”), Mănăstirea Saint Honorat (veche de 1.500 de ani) sau se poate plimba prin fața vilei celebrei actrițe Marlene Dietrich. Iar apoi se poate bucura la gândul că undeva, în urmă, într-un loc numit acasă, îl așteaptă o toamnă ruginie, gata să-i îmbrace sufletul pentru iarnă, în așteptarea altor și altor povești cu cer albastru și valuri turcoaz.

Ada BERARU