Administraţia Fondului Cultural Naţional finanţează proiecte editoriale ce se vor derula în perioada iulie-noiembrie

Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) lansează sâmbătă sesiunea III/ 2020 de finanţare a proiectelor editoriale care se vor derula în perioada 22 iulie şi 15 noiembrie şi care are un buget de 800.000 de lei.

Bugetul alocat în 2020 prin subvenţie de la Ministerul Culturii este de 800.000 lei, distribuit pe următoarele secţiuni: carte (inclusiv ediţii critice), reviste şi publicaţii culturale, ediţii de poezie.

„Datorită remarcabilei implicări a membrilor Consiliului AFCN, dorim să transmitem un semnal de întoarcere treptată la o stare de normalitate şi menţinem datele anunţate în calendarul de finaţare. În ciuda constrângerilor pe care pandemia le-a impus pentru moment sectorului cultural, avem încredere că în curând activităţile vor reveni la normal. Acest „test” la care am fost, şi suntem, cu toţii supuşi, a revelat rolul esenţial pe care cultura scrisă îl are în bunăstarea emoţională a societăţii, în mod special în aceste zile”, a precizat Irina Cios, directoarea AFCN.

O entitate poate înscrie în concurs un singur proiect editorial pe secţiune, care poate conţine maximum 10 titluri.

Din cauza constrângerilor bugetare, Consiliul a decis că nu sunt eligibile revistele publicate de uniunile de creaţie membre ANUC finanţate în baza legii nr. 136/2015, art. 1 (1).

Între 2 şi 31 mai pot propune proiecte edituri şi redacţii de publicaţii culturale, persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfăşoară activităţi editoriale şi/sau persoane juridice de drept public.

Începând cu 2 mai 2020 se deschide şi aplicaţia de depunere a candidaturilor pentru comisiile de evaluare. Candidatura se depune individual, prin completarea unui profil personal în aplicaţia online, accesibilă la www.afcn-experti.ro, urmată de selectarea butonului de înscriere la sesiunea curentă şi selectarea a maximum două arii tematice de expertiză.

Perioada de derulare a proiectelor trebuie să se înscrie între data semnării contractului de finanţare (cf. calendarului sesiunii, după 22 iulie) şi 15 noiembrie 2020.

Perioada de înscriere a proiectelor editoriale este 2 şi 31 mai 2020, termenul limită fiind 31 mai 2020, ora 17.00.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *