Jeledinţi, satul prieteniei

„Ungurii vin la români, nănăşi; românii merg nănăşi la unguri şi suntem o comunitate unde supravieţuim aşa cum suntem. „Mă, naşu’, hai ajută-mă!”, zic eu, el zice “Finule, hai fă-mi aia…” No!”. Este explicaţia unuia dintre românii din Jeledinţi care au participat la sărbătoarea comunităţii maghiare din sat. Jeledinţi este un sătuc hunedorean, unde jumătate dintre localnici sunt români, jumătate sunt maghiari. Sunt vecini şi prieteni şi nu se ceartă niciodată pe motive entice.

„Jó reggelt!”, „Bună dimineaţa!”

Toamna a pictat deja decorul satului în culori brune şi gălbui. În răcoarea începutului de zi, două femei vin pe uliţa pietruită, către Căminul Cultural din Jeledinţi. Se ţin de braţ şi povestesc toată calea. Când dau bineţe, o fac în limbi diferite: „Jó reggelt!”, spune una, „Bună dimineaţa!”, zicea cealaltă. Aşa este peste tot aici. Nimeni nu te priveşte ciudat dacă vorbeşti româna, nici nu refuză să-ţi răspundă dacă întrebi în maghiară cum fac vizitatorii sosiţi din Ungaria. În jurul căminului, răsună muzica tradiţională maghiară şi la umbra corturilor localnicii se grăbesc de zor să pregătească adaosurile pentru gulaş. Un localnic te lămureşte: „Uite, se face gulaşul aşa cum trebuie – la ceaun, pe foc de lemne. Fiecarea detaliu îşi are rostul lui. Într-o parte, sunt gulaşurile de porc şi vită, cel de colo e pe carne de miel”.  La tocana păstorească, dă o mână de ajutor chiar europarlamentarul Iuliu Winkler, care a renunţat la costum pentru şorţul de bucătar şi explică: „Musai să pui tot ce trebuie în căldare, dacă nu, n-ai făcut nimic! Dacă umpli ceaunul cu cartofi, vei mânca doar cartofi, dar dacă pui tot ce trebuie vei mânca un gulaş adevărat. Este foarte important ca bucătarul să bea şi o pălincă adevărată, pentru că altfel nu poate să facă un gulaş bun”, spune liderul UDMR Hunedoara, unul dintre cei care îşi doresc să vadă acest sat plin de viaţă.

Tocana păstorului merge bine cu pălincă

„Tocana păstorului” este un fel unde nu pui apă, rămâne în ceaun doar ce lasă carnea, potrivit bucătarului, îmbrăcat corespunzător, cu pălărie, care dansează în timp ce prepară mâncarea şi se cinsteşte dintr-un păhăruţ: „Este o specialitate zonală şi se referă la un preparat special din miel, un miel mai târziu. Ingredientele sunt specifice locului. Se tranşează carnea de miel, în bucăţi, după care se pregăteşte ceapa. La un foc, aşa, mai domol, să nu se ardă carnea, dăm drumul ceanului care este gata cam într-o oră. Se serveşte cu cartofi sau alte garnituri, în funcţie de preferinţele omului. Ca să pregăteşti aşa ceva este nevoie de voie bună, pe care am asigurat-o cu un pic de pălincă pe care am primit-o din Ungaria. Voia bună a bucătarului se va simţi în bucate şi aprecierea mesenilor.”

Exemplul de bună convieţuire se vede şi în cămin, unde românii şed alături de unguri, iar sărbătoarea comunităţii maghiare începe cu un recital la vioară şi acordeon, instrumente la care cântă doi copilandri din sat îmbrăcaţi în costume populare româneşti din zonă. Le urmează ansamblurile maghiare, după care urcă pe scenă chiar trupa de căluşari din Mărtineşti. Printre dansatori zăreşti o față şi îl recunoşti, cu surprindere, pe primarul comunei: „Noi nu am avut conflicte între etnii, oamenii se înţeleg foarte bine, nu au probleme între ei. De aceea sunt şi eu în port tradiţional românesc, aici. Chiar dacă este o sărbătoare a etniei maghiare din Jeledinţi, am ţinut să participe şi căluşarii din Mărtineşti, o formaţie care are o tradiţie îndelungată în spate. Avem peste 200 de ani de când suntem atestaţi documentar ca şi formaţie de căluşeri şi am vrut să fim alături de sărbătoarea comunităţii maghiare din Jeledinţi”, explică Ioan Botescu, primarul care are bucuria să vadă comunitatea maghiară cum sărbătoreşte alături de cea română.

Etnia nu-i motiv de gâlceavă-n Jeledinți

Localnicii din satul Jeledinţi nu îşi amintesc ca etnia să fi fost vreodată motiv de gâlceavă între ei. Îşi respectă tradiţiile şi obiceiurile, sunt vecini şi prieteni de când se ştiu. Până şi la ceaun s-a dovedit prietenia din comunitatea locală. „Un pic de gulaş unguresc făcut de doi români?”,  întreabă Vasile Cionei, bărbatul pe care toată lumea îl ştie drept „Lică de la Jeledinţi”, în timp ce umple farfurie după farfurie cu ajutorul prietenului său, Kiss Beniamin, zis Beni Zugravu’. Întrebat de „secretul” mâncării care i-a adunat pe străini în jurul ceaunului, Lică răspunde ferm : „Carnea! Carnea de porc sau cea de vită ori de berbecuţ, plus condimentele care se spun sau nu se spun! Punem roşii, ceapă, morcovi, puţin usturoi…”, iar Beni completează: „Ardei iute, piper. Astea-s secretul gustului”.

Când îi întrebi ce caută doi români să pregătească gulaş unguresc la o sărbătoarea a comunităţii maghiare, cei doi zâmbesc. „Facem pentru că ungurii vin la români, nănăşi; românii merg nănăşi la unguri şi suntem o comunitate unde supravieţuim aşa cum suntem. „Mă, naşu’, hai ajută-mă!” zic eu, el zice “Finule, hai fă-mi aia…” No!”, iar Beni adaugă: “Nu s-a pomenit să ne certăm unul cu altul! La noi, nu-s necazuri între români şi unguri. Din moşi, strămoşi, noi tot timpul ne-am împăcat şi ne-am ajutat unul pe altul.”

Pe acordurile ritmate ale muzicii tradiţionale maghiare, străini veniţi din Ungaria şi din Olanda bat ritmul cu piciorul şi par nerăbdători să guste mâncărurile care parfumează aerul până departe.

“Gulaşul e aici o mâncare pe care o fac şi românii şi ungurii. Îi aceeaşi mâncare bună, nu există să o facă numa’ unguru’! Dacă-i bună, îi bună, trebuie să respecţi cantităţile de carne şi restul ingredientelor, nu zice nicăieri că gulaşul nu-i bun, dacă-l fac românii”, zice Lică şi îi cheamă îndeaproape pe turiştii străini să facă fotografii şi să-şi umple şi reumple străchinile.

Doar vreo două sute de locuitori    

Satul Jeledinţi din comuna Mărtineşti este un sătuc pitit domol printre dealuri. Mai are vreo două sute de locuitori – jumătate sunt maghiari, jumătate sunt români. Trăiesc în bună pace şi pentru ei, nu contează că sunt de etnii diferite. După câteva ceasuri printre localnici, nu te mai miri că, la Zilele maghiare, căluşerii au dansat pe aceaşi scenă cu ansamblurile maghiare. Prietenia dintre oamenii din sat se simte acum şi între autorităţi. Primarul Mărtineştiului  împreună cu liderii maghiari încearcă să găsească soluţii pentru ca satul să iasă din uitare şi să-şi atragă înapoi tinerii plecaţi prin străinătăţi.

„Satul Jeledinţi are o comunitate importantă de maghiari şi avem o colaborare bună, pentru că nu ţinem cont de religie sau etnie. Cel puţin din 2016, de când sunt primar, lucrurile merg bine: administraţia locală a început să colaboreze cu organizaţia UDMR şi, cu sprijinul lor, încercăm să găsim în Ungaria o localitate cu care intenţionăm să ne înfrăţim. Vrem ca locuitorii din comună să vadă cum trăiesc alte comunităţi, ce soluţii au găsit pentru dezvoltare. Intenţionăm să revitalizăm cumva satele comunei Mărtineşti.”

Oaspeți de peste mări și țări

Şefii comunităţii maghiare din judeţ au chemat aici oaspeţi de peste hotare care sunt acum fascinaţi de tradiţiile şi locurile frumoase.

„Este prima dată când văd aşa ceva. Este frumos şi îmi place foarte mult să văd şi dansurile, şi grupuri diferite de oameni cum se distrează împreună. Da, este foarte frumos!”, spune unul dintre turiştii olandezi, în timp ce preotul reformat al grupului venit din „Ţara Lalelelor” se bucură şi el de atmosferă: „Este foarte bine că suntem aici. Ne face plăcere să vedem toate aceste spectacole, cu dansuri. Este minunat!”

La sărbătoare participă chiar şi vicepreşedintele Consiliul Judeţean Vas din Ungaria. Marton Ferenc recunoaşte că l-a surprins şi pe el atmosfera din sătuc: „Mă bucură faptul că cele două comunităţi, cea română şi cea maghiară, se înţeleg, îşi respectă tradiţiile şi cultura. Sunt mulţumit şi pentru că primarul din Mărtineşti cu care am putut să stau de vorbă şi să discut, înţelege faptul că oameni de etnie diferită colaborează şi această colaborare e importantă şi trebuie menţinută în viitor”.

Câteva ore bune, maghiarii şi românii, împreună cu oaspeţii străini, au sărbătorit în tihnă şi cu voie bună, au povestit şi s-au bucurat de orele frumoase de toamnă. Întreg satul s-a strâns să savureze gulaşul îndulcit apoi cu Kürtőskalács învelit în strat gros de nucă. Aşa au sărbătorit locuitorii satului Jeledinți sâmbătă, pentru prima dată după mulți ani Ziua Satului, o manifestare cuprinsă în programul celei de a VIII-a ediții a Zilelor Maghiare din județul Hunedoara. Iar sătenilor parcă nu le vine să creadă că localitatea lor ar putea avea uliţele pline precum odinioară.

Atestat documentar în urmă cu 700 de ani

Satul este una dintre cele mai vechi atestate documentar, în urmă cu aproape 700 de ani. În anii 1800, satul avea peste 1.100 de locuitori: „Este o comunitate care a fost neglijată : nu există locuri de muncă, nu sunt investiţii în sat, dar, de fapt, la nivelul întregii comune Mărtineşti este aceeaşi situaţie. Lipsa locurilor de muncă îi „mână” pe oameni la Orăştie sau la Călan. Împreună cu biserica ortodoxă şi cea reformată, împreună cu primarul de acum al comunei Mărtineşti, noi credem că această comună care are şapte sate şi abia o mie de locuitori, poate să aibă un viitor. Vrem să aducem colaborări: avem oaspeţi din Olanda, din Ungaria şi încercăm să găsim o comună în Ungaria, din judeţul Vas, cu care ei să se înfrăţească. Incercăm să-i ajutăm pe oameni să se organizeze. Cu siguranţă că nu poţi de afară să obţii rezultate, dar poţi să-i ajuţi pe oameni să se organizeze şi să intre şi ei în secolul 21. Ne dorim mult ca această comunitate să aibă viitor”, spune Iuliu Winkler.

După ce a văzut satul şi a admirat tradiţiile locului, oaspetele din Ungaria este convins că se va găsi o soluţie pentru micuţa aşezare pentru ca aceasta să redevină o comunitate cu potenţial valorificat: „În Europa, micile comunităţi au şanse de a trăi şi avem exemple concrete din Austria, unde sunt regiuni întregi unde localităţile, deşi sunt foarte mici, şi-au găsit un ritm de viaţă, de aceea cred că şi noi putem găsi calea pentru a putea păstra vii aceste sate micuţe”, crede Marton Ferenc. El a spus că, în județul Vas, judeţ înfrăţit cu judeţul Hunedoara, s-a preluat modelul din Austria, unde micile comunități primesc ajutor sistematic din partea autorităților, pentru a-și putea conserva și perpetua tradițiile, meșteșugurile și arta populară. A fost scris deja un program de revitalizare a satului Jeledinți, proiect cu opt capitole, elaborat de Vetési László, expert al Bisericii Reformate în problemele comunităților maghiare dispersate. Documentul cuprinde toate domeniile, de la viața comunității și activitatea culturală până la identificarea valorilor așezării, unde trebuie să se intervină pentru a putea porni un proces de consolidare a comunității. Se speră ca, odată cu infrastructura modernizată şi proiectele odată demarate, tinerii să se reîntoarcă în satul care poate deveni un exemplu, nu doar de bună convieţuire, ci şi de revitalizare a aşezărilor rurale.

Laura OANĂ