ȘANSA ZILEI DE MÂINE: Înlocuirea politicienilor cu oameni

Criza provocată de epidemia COVID-19 a provocat și deschiderea disputelor într-o mare agora suprastatală, o agora a civilizației globale. Pentru prima dată în istoria modernă a lumii, întrebări fundamentale sunt puse și discutate public, pentru că, de răspunsul la aceste întrebări, depinde construcția viitorului apropiat al tuturor. În agora mare a lumii, în agora mică a lumii fiecaruia dintre noi, răspunsul global poate sta în înlocuirea politicienilor cu oameni.

Întrebări fără de care nu se (mai) poate

Ce (mai) este libertatea și care (mai) sunt limitele ei într-o societate a provocărilor globale, fără frontiere fizice, fără frontiere culturale?

Ce (mai) este democrația, ca schemă de principii generale capabile să gestioneze eficient viața cetățeanului?

Ce (mai) este statul și care sunt limitele lui de putere când cetățeanul este expus amenințărilor globale?

Și, nu în ultimul rând, ce (mai) este cetățeanul, omul simplu în fața vremurilor, deja amețit de prea multele legături care îi determină viața de zi cu zi și, mai ales, viitorul.

Am fost, mereu, legați într-o stare de urgență

Orizontul de așteptare al cetățeanului sub vremuri este – din ce vedem zilnic și, acum, în necaz -, din ce în ce mai limitat. Istoria recentă, presiunile unei societăți globale mult prea fixate pe sălbăticia câștigului material cu orice preț, l-au adus pe cetățean în situația de a se descoperi complet lipsit de libertăți.

Interesant este că această stare captivă a individului este cu atât mai bine scoasă în evidență acum, în plină epidemie mondială, când toate statele au trecut la îngrădirea prin lege a libertăților cetățeanului. Ținut cu forța legii acasă, îndepărtat, din rațiuni medicale, de semeni, cetățeanul descoperă, în acest moment de respirație obligatorie, că nu e o diferență mare între starea de urgență și starea normală de dinainte.

În starea de urgență, în linii mari, omul stă acasă, iese doar pentru nevoile personale sau ale familiei, calculează și încearcă să gospodărească cu mare atenție bugetul, pentru că sunt vremuri grele și pot veni și mai grele.

În stare normală, în linii mari, omul merge la serviciu, unde este captiv integral societății, vine acasă, face cumpărături necesare, calculează și încearcă să gospodărească cu mare atenție bugetul, pentru că sunt vremuri grele și pot veni și mai grele.

Așa că diferența între cele două stări este aceea că în starea de urgență societatea îi spune cetățeanului în față că e captiv, în timp ce în starea normală societatea îl face să creadă în iluzia că are toate libertățile posibile.

Libertatea de a fi umiliți a fost permanentă

Este evident că problema libertății ca relație între societatea care vrea să controleze și cetățeanul care vrea să aibă un real liber arbitru va fi pusă cu mai mare limpezime în viitorul apropiat.

În această criză generată de epidemie, cetățeanul a descoperit că statul îi limitează brutal libertățile de dinainte de starea de urgență. Cetățeanul descoperă că statul, care îi tot ia din bani mereu, nu i-a oferit niciodată, în fapt, nici măcar libertatea de a se simți, indiferent de vremuri, în siguranță.

Iată că spitalele construite din buzunarul cetățeanului nu au fost niciodată pregătite să îl salveze pe cetățean. Sistemele de sănătate din toată lumea civilizată nu au avut în vedere, nicio clipă, vreun plan de salvare a cetățeanului în caz de agresiune globală. Este inacceptabil faptul că sistemele de sănătate din întreaga lume nu au avut nicio strategie de intervenție în cazul unei epidemii de proporții.

Marile societăți farmaceutice, putred de bogate din frica și boala reală sau închipuită a cetățeanului, nu îi oferă omului ceea ce are nevoie pentru a se salva, atunci când e în mare pericol: sunt bune doar ca efect placebo la ipohondria indusă chiar de ele și încasatoare de bani din asta. Niciun pic de respect față de om.

Piața liberă a democrației moderne, lăudată cetățeanului ca șansă și libertate, se arată, în fapt, ca un instrument ticălos de menținere a sărăciei: în plină criză, în plină nefericire, piața liberă a atacat violent, cu cinism, cetățeanul, forțând, cu prețuri nesimțite și speculă, accentuarea deznădejdii și sărăciei majoritare. Iar în vremuri normale, de multă vreme vinde cantitate, într-un declin permanent al calității, ceea ce, nu-i așa?, e cam același lucru cu cinismul din timpul crizei.

Și exemplele pot continua, în același registru sinistru. Or, în aceste condiții, despre ce libertate a cetățeanului vorbim? Despre ce liber arbitru? Diferențele între starea de urgență și cea normală, din punctul de vedere al libertăților cetățeanului, sunt nesemnificative și doar evidențiază un adevăr pe care nimeni nu vrea să îl recunoască: libertatea este doar o permanentă minciună politică.

Prăpastia între cetățean și puterea politică trebuie acoperită

Lumea de după criza COVID-19 se va schimba. Nu pentru că spunem noi sau alții, ci pentru că marea nenorocire epidemică, încă prezentă în lume, a anulat în mare parte efectul orbitor al unei vieți copleșite de viteză, frica zilei de mâine și amăgirile fals-democratice și costisitoare ale politicienilor.

Viața noastră personală și relația pe care o avem cu statul și societatea suferă de demagogie agresivă. Corectitudinea politică este ascunsă sub un sistem birocratic infernal, care controlează la sânge aspirațiile și nevoile cetățeanului, luându-i până și șansa de a se apăra singur, atunci când e nevoie. Democrația este șubredă sub sisteme politice complet desprinse de cetățean. Acestea nu mai pot rezista mult, decât în măsura în care se va guverna peste o permanentă revoluție înăbușită în forță, revoluție deja prezentă de multă vreme pe străzile unei Europe obosite.

Lumea se va schimba, dar schimbarea în bine va veni doar în măsura în care prăpastia între cetățean și puterea politică va fi astupată cu proiecte și strategii care să dea o șansă de salvare pe termen lung, tuturor. Iar politicienii vor fi nevoiți să aducă, în prim-planul acestei legături refăcute, oamenii care se pricep, valorile reale de dincolo de cabinetele guvernamentale sau parlamentare.

Și, nu în ultimul rând, libertatea cetățeanului va trebui reconstituită, de data asta cu garanții reale și având ca principiu respectul necondiționat față de viață și alegerile individuale. Cu respectul despre care vorbim, poate vom avea parte de un sistem deasupra statelor care să aibă soluții de apărare a vieții și civilizației indiferent care vor fi agresiunile globale ale viitorului.

Gândim la toate astea, pentru că dorim ca speranța să fie mai puternică decât frica, mai ales acum, iar dezgustul față de zădărnicia politică să fie acoperit de puterea de a căuta soluții pentru o lume normală.

 Foto: Lee Lawrie, Atlas, bronze, 1937 - Credit: https://www.philosophie.ch