Amenzile majorate pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare, aplicate începând de joi

Amenzile majorate pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare, cu valori între 2.000 şi 20.000 de lei, vor fi aplicate începând de joi, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Sancţiunile au fost majorate şi pentru persoanele juridice, fiind introduse şi sancţiuni complementare.

Grupul de Comunicare Strategică arată că, în 31 martie, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 de lei şi maxim 20.000 de lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Aceste sancţiuni vor putea fi aplicate începând de joi, 2 aprilie.

În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;

– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

– suspendarea temporară a activităţii;

– desfiinţarea unor lucrări;

– refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *