Măsuri de protecție pentru angajații CEH

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara ia noi măsuri pentru protejarea angajaților societății. Încă de acum două săptămâni au fost implementate o serie de măsuri, însă odată cu emiterea ordonanței Militare numărul 4 de către Ministerul Afacerilor Interne trebuie avute în vedere noi proceduri în acest sens.

”Suntem în posesia ordonanței nr. 4 care a apărut aseară, suntem în discuții să ne organizăm. Până mâine, la ora 12:00 trebuie să stabilim modul în care vom funcționa având în vedere prevederile ordonanței militare nr. 4. Suntem în discuții și vedem cum ne organizăm astfel încât să avem parte din oameni în izolare și să ferim locurile de muncă și oamenii. Trebuie să protejăm oamenii și să reorganizăm timpul de lucru, astfel încât să evităm cât mai mult posibil contactul între angajați, astfel încât să putem să ne desfășurăm activitatea în siguranță”, a declarat Cristian Roșu, administratorul special al CEH.

Potrivit ordonanței militare nr. 4, se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul instituirii stării de urgență pe teritoriul României. Potrivit aceluiași document, refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz. Măsurile intră în vigoare în data de 31 martie, începând cu ora 12:00.

 

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *