Preşedintele Klaus Iohannis: Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru 30 de zile – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru 30 de zile.

 

Măsurile anunţate de preşedinte:

– Şcolile vor fi închise.

– Activitatea din învăşământul preuniversitar şi universitar se suspendă

– Dacă va fi nevoie, se pot plafona, preţurile la medicamente, alimente de primă necesitate, utilităţi, carburanţi, în limita preţului mediu din ultimele trei luni.

-Serviciile medicale pentru tratatea coronavirus se acordă tuturor persoaneor aflate pe teritoriul României.

– Angajatorii vor fi sprijiniţi, iar angajaţii vor beneficia de protecţie socială
– Pe perioada strării de urgenţă prevederile legii privind acordarea de zile libere în situaţia închiderii unităţilor nu se aplică celor din sistemul naţional de apărare, celor din sistemul sanitar. Aceştia au dreptul la o majorare a salariului în situaţia în care celălat părinte nu beneficiază de dreptul prevăzut în această lege.
– Nu mai este necesară deplasarea la seidul instituţiilor pentru depuneri de cereri pentru prestaţii sociale, acestea fiind depuse elecronic
– Am dispus ca în structurile MAI, unităţi sanitare şi servicii asistenţă socială să se poată angaja fără concurs personal suplimentar
– Am dispus asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătăţii pentru echipamente, medicamente, prin achiziţie directă
– Am simplificat proceduri de alocare a banilor astfel încât să se facă toate operaţiunile necesare rapid
– Guvernul va anunţa în curând pachetul de măsuri economice stabilit
– Producţia şi întreaga econnomie trebuie să fie pregătite să susţină combaterea epidemiei
– Activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgenţă deosebită. Lista cauzelor e stabilită de ÎCCJ şi colegiile de conducere a curţilor de apel.
Pentru judecarea proceselor instanţele pot da termene scurte de la o zi la alta şi dispun măsuri pentru ca şedinţele să fie prin videoconferinţă.
”Păstraţi distanţa socială! Măsurile care au funcţionat până acum au fost cele severe de distanţarea socială. Combaterea transmiterii presupune un efort susţinut şi acţiune rapidă. (…) Starea de urgenţă permite autorităţilor să adopte gradual sau imediat inclusiv închiderea frontierelor, localurilor şi alte locuri publice”, a declarat preşedintele.
Decretul prevede posibilitatea de a rechiziţiona materiale, dar doar în cazurl ”extreme” dacă se va ajunge în situaţia de a fi necesar.
”Aceste măsuri vor avea un caracter temporar, dar sunt necesare pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor. Tot ce facem acum se subsumează obiectivului de a proteja viaţa oamenilor.  Voi verifica personal cum se respectă aceste măsuri. Voi verifica personal la fiecare minister şi autoritate în parte”, a subliniat Klaus Iohannis.
news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *