În prezent există 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecţioase
Grupul de Comunicare Strategică anunţă, luni, că în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecţioase care au capacitate de diagnostic şi testare. Acestora li se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară şi alte 40.000 de teste rapide achiziţionate de compania Unifarm SA, care sunt distribuite săptămâna aceasta către unităţile sanitare, pe bază de comandă.
Ministerul Sănătăţii monitorizează în permanenţă situaţia stocurilor de teste pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) existente la nivel naţional, arată Grupul de Comunicare Strategică.
„Astfel, în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecţioase care au capacitate de diagnostic şi testare din Bucureşti (2 unităţi sanitare), Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Craiova”, precizează sursa citată.
Centrelor de testare din Capitală li se adaugă şi Laboratorul de referinţă acreditat OMS al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, care contribuie, alături de unităţile sanitare, la creşterea capacităţii de diagnosticare cu dotările existente.
La acestea se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară şi alte 40.000 de teste rapide achiziţionate de către Compania Unifarm SA şi care sunt distribuite săptămâna aceasta către unităţile sanitare, pe bază de comandă.
Conform sursei citate, compania Unifarm SA achiziţionează şi aprovizionează permanent spitalele care solicită cu echipamente de protecţie pentru personalul medical, măşti, produse biocide pentru suprafeţe şi mâini, teste de diagnostic, medicamente.
„Pentru evitarea aglomerărilor la camerele de gardă şi unităţile de primiri urgenţe din spitale recomandăm cetăţenilor să contacteze cu prioritate, telefonic, medicul de familie, în cazul în care suspectează infectarea cu noul coronavirus. Eventuala prelevare de probe se va face la domiciliul persoanei, sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică”, arată Grupul de Comunicare Strategică.
news.ro