Hunedoara: Tânăr încătușat după ce a smuls din mână telefonul unei femei
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au reuşit, în urma unei acţiuni, să îl identifice pe prezumtivul autor al unei infracţiuni de tâlhărie calificată, comisă la data de 17.09.2017, pe raza municipiului Hunedoara.
La acea dată, poliţiştii au fost alertaţi de o hunedoreancă în vârstă de 33 de ani, despre faptul, în jurul orei 21:00, în timp ce se deplasa pe bulevardul Corvin și vorbea la telefon, o persoană necunoscută a agresat-o și i-a smuls din mână telefonul mobil (în valoare de aproximativ 900 de lei).
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au reuşit, în data de 20.09.2017, să îl identifice şi să îl reţină pentru 24 de ore pe prezumtivul autor al faptei, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Hunedoara. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva şi urmează a fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a tânărului.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă:
- Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate şi nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile;
- Evitaţi pe cât posibil compania unor persoane aflate sub influenţa alcoolului. Dacă nu este cu putinţă, evitaţi orice conflict cu aceştia, nu-i jigniţi şi nu-i încurajaţi;
- Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă;
- Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa de zona de influenţă a acestuia;
- Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi, deîndată, poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.
Compartimentul Relații Publice – IPJ Hunedoara