Cum arată o ”fake news” de bine?

Epoca ”post adevăr”. Pornim netul și ne predăm unei spălări pe creier digitalizate. Ne enervăm, emoționăm, îndrăgostim, prostim de-adevărat,  într-o  lume fictivă care există atâta timp cât ține bateria. Ea, lumea asta virtuală,  persistă însă infinit mai mult în mintea noastră. Fără ea intrăm deja în sevraj. Dependența ne forțează crunt să o luăm mereu și mereu de la capăt. Asta exploatează dealerii acestui nou drog  care se numește ”fake news” (știre falsă – din eng.).

”Radio Erevan” pe Facebook și Twitter

Influența Facebook, Twitter este năprasnică. Se înscrie în anomalia acestor vremuri de început de globalizare modul în care accesul unor autocrații și dictaturi la aceste tehnologii occidentale se întorc chiar împotriva lumii libere.  Ceea ce bănuiam demult este confirmat de studii făcute de universități prestigioase (Oxford) care arată că Facebook și Twitter devin mainstream-uri pe difuzarea de informații false menite a trezi confuzie, scepticism și revoltă în rândul democrațiilor vestului. E incredibil cum, în zilele noastre, genericul ”Radio Erevan” a devenit un produs media de masă profitând chiar de tehnologia ”dușmanului de clasă”, Occidentul.

”BOT”, trupele de ocupație mintală

Cum e posibil acest lucru tehnic?  Specialiștii numesc fenomenul ”social bot”. În esență, un software gestionează  un cont fals de Facebook, în sensul că preia automat imagini și informații dintr-o sursă și o distribuie în cascadă prietenilor. De exemplu, dacă eu sunt ”matca” și am interesul ca mesajul meu să ajungă la cât mai multe persoane, îmi creez 100 de conturi false pe FB legate printr-un program de automatizare de adresa mea de FB, falsă sau nu. În momentul în care postez să zicem un mesaj de genul: ”Fondurile private de pensii, un risc pentru europenii retrași din activitate”, automat, cele 100 de conturi false preiau această știre și o distribuie, fiecare, în timetable-ul propriilor  ”friends” de pe FB. Foarte mulți dintre noi acceptăm prietenia unor conturi ”bot”, fără să știm asta.  Dacă la un nivel minim absolut, fiecare cont fals are să zicem doar 10 prieteni pe Facebook, informația falsă e văzută de 1000 de persoane la prima mână.  Studiul celor de la Oxford a  descoperit că 45% din conturile active de pe Twitter deschise în Rusia sunt de tip ”bot”.  Din lumea serviciilor secrete au fost date publicității informații despre existența unei uzine de postaci pe care guvernul rus a înființat-o la Sankt-Petersburg. Acolo funcționează  dispeceratul rus al manipulării lumii occidentale prin rețelele sociale.

Englezii prostiți pe Twitter de Ivan

Timp de patru ani, ”David Jones” (@DavidJo52951945) a postat mesaje care au influențat masiv votul englezilor pentru Brexit. Manipulare inteligentă. David Jones s-a declarat ”Pro-UK, Pro USA”, ”Sunt un pasionat susținător al Brexitului. Îmi place Europa, dar nu-mi place Uniunea Europeană (superbă asta, nu!?). Vreau ca UK să fie o națiune suverană”. În timp, contul lui ”David Jones” a ajuns să aibă peste 100.000 de followers.  Englezul Jones se dovedește însă a fi mai mult un Ivan după ce o anchetă jurnalistică a scos recent la iveală mai multe ciudățenii. David Jones a postat cu regularitate șapte zile pe săptămână între orele 5:00 dimineața și 5:00 după-masa. Ce om normal se trezește timp de patru ani înainte de 5:00 dimineața, ca să posteze apoi 12 ore pe Twitter?  Dacă observăm însă că același interval orar din Anglia, înseamnă pe fusul orar al Moscovei orele 8 a.m. – 8 p.m., adică exact intervalul de timp al unui schimb la uzina de postaci din Sankt-Petersburg, începem să intuim cine a fost David Jones. Orice încercare de a afla identitatea reală a acestui cont Twitter nu a dus la nici un rezultat. Cercetările făcute de un analist american a arătat că intensitatea maximă a postărilor a coincis cu momentele de mare interes al guvernului rus, incluzând anexarea Crimeii în 2014, intervenția în Siria, și un suport consistent pentru Donald Trump și Brexit. Concluzia este că super postacul David Jones a fost de fapt o creație a fabricii de „fake news”  (știri false – din eng.) de la Sankt-Petersburg.

Românilor le place să creadă în știri false

Găina care naște pui vii, știrea publicată de Cristoiu în cotidianul Evenimentul Zilei în anii 90, rămâne una din mostrele relevante ale producției românești de fake news.  A fost un succes imens, demonstrând apetitul românilor de a crede imposibilul sau absurdul. Potrivit unui recent studiu sociologic făcut de GLOBSEC, un institut de cercetare slovac, 37 la sută din români cred în știri false și în cele de propagandă. Ocupăm primul loc în țările Europei Centrale și de Est în acest top al naivității. Asta explică parțial de ce  un număr însemnat de conaționali sunt fecundați de forța de persuasiune a știrilor false folosite în scopuri politice și geopolitice. Să ne amintim doar câteva fake news strecurate pe Facebook și preluate apoi din voleu de televiziunile mogulilor ca să devină  la final dezbateri naționale de tip ”ia nimic și ține-l bine!”. A fost iureș pe FB cu câinii plătiți să iasă la protest  sau cu miliardarul Soros care e vinovat de un incendiu mortal.

Nici nu vă puteți imagina apoi câte ecouri pot trezi într-un cap gol niște întrebări de genul: ”Are România un președinte homosexual?”, sau ”Dacian Cioloș și soția, adepți MISA și ai lui Guru Bivolaru?”, dar și ”Iordache amenințat banditește de Dragnea?”

Dacă vreți să deveniți ostili Uniunii Europene aveți de asemenea un meniu bogat de informații false care vă pot întărâta.  Știrea că străinii controlează 70 la sută din terenul agricol din România sau informația că UE este datoare ”țărișoarei” noastre pentru că am fi un contribuitor net la bugetul comunitar sunt ”fake între fake-uri”, ca să zic așa. În realitate, balanța plăți-încasări între UE și România este în avantajul țării noastre cu aproape 20 de miliarde de euro. Ce soartă crudă! Europa a investit în biata noastră ”colonie”  20 de miliarde de euro net, dar ni se spune pe rețelele de socializare, din două surse, că asta nu e de bine. Una din surse slujește interesele Moscovei, cu intenția clară de a slăbi adeziunea românilor la valorile și influența Uniunii Europene. A doua, mai nouă, se propagă pe filiera actualei Puteri politice care are tot interesul să rupă din legăturile României cu Bruxelles-ul ca să-și poată face de cap.

Pentru cine are capul pe umeri și dorește să savureze o sursă robustă de ”fake news” recomand, ca exemplu, postările unui domn Ninel Peia, care se recomandă politician și patriot de înaltă clasă. Informațiile emanate de domnia sa pe rețelele de socializare sunt de manual pentru ceea ce înseamnă toxina naționalist-patriotardă. Dacă nu sunteți atent, textele vă induc ura față de străini, multinaționale, partea independentă a Justiției, și mai presus de toate,  față de domnul Soros. Toate,  în opinia postacului, pun umărul la instaurarea dictaturii în România, sabotând eforturile  actualei Puteri în lupta ei cu corupția și salvarea statului de drept. E haios, vă asigur!

Cea mai bună știre falsă

Eu așa am văzut-o. Românii au fost îndemnați pe Facebook să meargă să doneze sânge pentru o fetiță foarte bolnavă. Zeci de oameni s-au prezentat la centrele de transfuzie unde au aflat că știrea este falsă. Era vorba de un caz vechi din 2009, fetița însănătoșindu-se între timp. Cu toate acestea, oamenii au donat. Au crezut într-o știre falsă, dar au făcut ce trebuie până la urmă. Întotdeauna există o fetiță sau un băiețel care are nevoie de sânge, rezervele spitalelor fiind mereu la limită.

Deznodământul mesajului fals postat pe Facebook în cazul fetiței mă face mai optimist. Iată, un mesaj mincinos nu i-a oprit pe oameni să facă până la urmă ce trebuie! De ce atunci să  nu credem că în momentul în care vom închide telefonul sau laptopul, la proba realității,  vom putea face din nou diferența între adevăr și minciună,  între democrația adevărată și cea ipocrită,  între interesul României și cel opus, al corupților?

Sunt gata să pariez că donatorii de sânge montați de Facebook ar face-o sigur!

Adrian SĂLĂGEAN

Foto: dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *