Lupeni: Tânăr urmărit internaţional, prins de poliţişti
Urmărit internaţional, condamnat pentru efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prins de poliţişti în urma unei acţiuni, la Lupeni.
În data de 30.12.2019, în urma unei acţiuni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat un tânăr de 25 de ani, din Lupeni, pe numele căruia Tribunalul Hunedoara a emis un mandat de executarea pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la executarea unei pedepse private de libertate de 3 ani şi două luni.
Tânărul a fost condamnat la închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi de afla în urmărire națională şi internațională din luna iulie a acestui an, întrucât se sustrăgea executării pedepsei privative de libertate.
Cel în cauză a fost escortat şi depus la Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.
IPJ Hunedoara