Mi-a fost rușine…
Zeci de ani la rând, ziua începutului de an școlar, zi de mare bucurie, cu mare încărcătură emoţională pentru orice copil, părinte sau bunic, a fost pentru mine ocazia specială să fiu mândră de ceea ce-am realizat, împletindu-mi viața cu școala, ca elevă, ca studentă, ca profesoară, ca mamă, ca antreprenor și ca politician!
Până la serbarea de deschidere a anului școlar, din septembrie 2015… Participam la eveniment, la Școala Generală nr. 7 din Hunedoara, în cel de-al cincizecilea an al existenței ei. Este școala în care-mi crescuseră aripile să zbor în lume… Este școala în care, opt ani de zile, mă construisem (de fapt, fusesem construită!) cu temeinicie, ca om întreg la minte și la suflet, cu principii pe care le-am respectat toată viața, cu știință de carte care m-a ținut în topul tuturor competițiilor la care am participat vreodată. Eram, așadar, demnitar român, în prima zi de școală, la ACEA școală! Cu bucurie, cu emoție, cu mândria că le aparțin lor…
La câteva minute după ce am ajuns, o informație strecurată de primarul Viorel Arion, prezent și el la deschidere, a prăbușit cerul peste mine: “bobocii” nu aveau abecedare! Abecedarele nu fuseseră încă tipărite! Fără precedent în cincizeci de ani de funcționare a școlii! Iar eu eram parlamentar român! Deputatul hunedorenilor! Brusc, am simțit un nod de lacrimi în gât. De furie, de revoltă, de neputință! Nu mi-a reproșat nimeni nimic, tehnic, nici nu aveau motive s-o facă… dar mi-a fost atât de rușine!
Știu precis că, atâta vreme cât voi trăi, primul lucru care-mi va veni în minte, în ziua în care începe școala, va fi acesta. N-am cum să-l șterg, cu niciuna dintre amintirile mele de dinainte sau de după septembrie 2015. Nu-s de natură să mă consoleze cele câteva realizări personale (mărunte) legislative privind educația, nici faptul că mă aflu, încă din primul an de mandat, în centrul promovării învățământului dual sau al campaniei „Să trimitem copiii la școală!”, susținută din resurse financiare proprii, nici realitatea că nu Parlamentul face politicile publice, ci majoritatea politică din Parlament și Guvernul majorității, prin ordonanțe și hotărâri, iar noi, liberalii, suntem în opoziție…
Se vede treaba că eu n-am fost construită (la Școala 7, din Hunedoara, unde altundeva?!) să mă pot scuza, în ochii mei, cu aceste argumente.
Până una-alta, în acest an școlar, “bobocii” școlii elementare au abecedare, dar „bobocii” școlii gimnaziale, la clasa a cincea, n-au manuale, cu excepția celui de sport, care-i învață cum se ia poziția de drepți și cum să execute mersul pe burtă! Interesant… Să fie asta o recunoștere implicită, subliminală, despre cum dorește PSD să fie generațiile viitoare într-o Românie roșie?!
De multe ori, din 2012, de când sunt femeie politician și sunt confruntată cu neputința de a face ce știu că trebuie făcut, îmi sună în minte sfatul lui Marc Aureliu: „Să ai seninătatea de a accepta ceea ce nu poți schimba, să ai curajul de a schimba ceea ce poți și să ai înțelepciunea de a le deosebi…”. Dar cum să ai seninătatea să accepți un sistem de educație care, pentru unul din cinci copii este inaccesibil, iar patru din 10 școlari devin analfabeți funcționali?! Acesta să fie viitorul?
În sfârșit… la nivel personal, sunt multe lucrurile pe care le am de imputat colegilor din arcul puterii: spaima că vor scufunda, pentru decenii, economia românească, spaima că, în timp ce se văd nori de mare pericol dinspre toate zările, ei joacă „bambilici” politic de-a scăpatul de pușcărie. Le reproșez talpa pe care ne-au pus-o tuturor în obraz, chiar dacă n-am votat această nemernicie, prin legiferarea pensiilor speciale pentru parlamentari, felul în care au câștigat alegerile, mințind de dimineața până seara… și multe, multe altele.
Iar faptul că mi-au furat, din nepricepere sau din ticăloșie, bucuria începutului de an școlar, știu precis că nu voi putea să uit sau să scuz vreodată!
Elenonora-Carmen HĂRĂU
