Fă-ți bagajele și du-te într-o excursie gratuită în Europa!

Tinerii din Uniunea Europeană care au împlinit 18 ani, au posibilitatea de a călătorii gratuit în unul sau mai multe state din UE.

Programul DiscoverEU, oferă tinerilor născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2001, un abonament gratuit pentru transportul pe cale ferată, la clasa a doua, pe baza unui formular care trebuie completat cu datele de pe cartea de indentitate sau a pașaportului.

Excursia pusă la dispoziție, tinerilor care în prealabil vor fi selectați, este într-un stat sau mai multe state din UE,  timp de o zi sau maxim 30 de zile în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2020. Termenul limită  de înscriere este 28 noiembrie 2019. Tinerii selectați,  pot merge singuri sau însoțiți de alte 4 persoane.

Cei de la DiscoverEu, precizează că, acestă călătorie  în principiu se face cu trenul, dar există posibilitatea de a fi folosite și alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzele sau feribotul, în cazul în care doritorii locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate sau izolate.

Această oportunitate dată de programul DiscoverEU, dă o șansă tinerilor să descopere, civilizația, istoria, cultura, să socializeze cu cetățenii europeni și să se dezvolte personal.

Mai multe informații găsiți pe situl:  https://europa.eu/youth/discovereu_ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *