S-a decis calendarul învestirii Guvernului Orban

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a anunţat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente Reunite că s-a decis calendarul învestirii Guvernului Orban: marţi şi miercuri, de la ora 9.00, vor avea loc audierile miniştrilor, iar luni, în 4 noiembrie, va avea loc votul în plenul Parlamentului.

”Pentru candidaţii la posturile de ministru audierile vor fi marţi şi miecuri, de dimineaţă de la ora 9.00 până seara. Am căutat să evităm încălecarea mai mutor comisii, iar pentru luni s-a decis, în unanimitate, ca luni la ora 14.00, să aibă loc şedinţele reunite pentru învestitura Guvernului”, a anunţat Teodor Meleşcanu, luni, după şedinţa Birourilor Permenante Reunite.

Propunerea premierului desemnat, Ludovic Orban, ca audierea miniştrilor să aibă loc marţi, iar votul să fie dat miercuri nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Meleşcanu a precizat că miercuri se celebrează patru ani de la tragedia din Colectiv şi ”nu e poate cea mai bună zi pentru activitatea Parlamentului”.

Anterior, Ludovic Orban a precizat că formaţiunile care au anunţat că susţin învestirea Guvernului deţin 225 de voturi şi există promisiuni din partea altor 9 parlamentari că vor vota. De asemenea, Orban a afirmat că se poartă discuţii cu alţi 20 de parlamentari pentru a fi convinşi să voteze.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *