Conturile CEH pot fi executate silit

Conturile Complexului Energetic Hunedoara pot fi executate silit. Este decizia Curții de Apel Alba Iulia. După 3 ani de zile, o soluție definitivă a fost declarată în ceea ce privește executarea silită a conturilor Complexului Energetic Hunedoara. Cei mai afectați de decizie pot fi salariații societății energetice, care riscă să nu își mai încaseze salariile.

“Admite apelul declarat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, SC Compact Security SRL prin administrator judiciar Euro Quality Insolvency SPRL, UPSROM Industry SRL, prin administrator judiciar Euro Quality Insolvency SPRL, şi UAT Comuna Veţel, prin primar împotriva sentinţei nr. 66/F/ 2019 din 16 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. 5075/97/2016/a2 al Tribunalului Hunedoara pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite cererile şi dispune ridicarea suspendării provizorii a procedurilor de executare silită individuală declanşate împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA dispusă prin încheierea nr.152/29.11.2016 pronunţată în dosarul nr.5075/97/2016/1 al Tribunalul Hunedoara”, arată soluția Curții de Apel Alba Iulia din data de 23 octombrie.

De cealaltă parte, acum, conducerea Complexului Energetic Hunedoara are o singură variantă de lucru, și anume să solicite declararea stării de insolvență a societății.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *