14 incendii, în trei zile, izbucnite în 11 localități hunedorene
Flăcările au mistuit aproape 7 hectare de teren acoperit cu resturi vegetale, iar zeci de pompieri de la mai multe gărzi de intervenție din localitățiile: Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Brad, Totești, Lupeni și Baru, s-au luptat pentru stingerea a 14 incendii de vegetație uscată.
”Arderile s-au manifestat la vegetatia uscata de la marginea localitatilor Deva, Hunedoara, Hărău, Peștișu Mic, Simeria, Rișculița, Zeicani, Lupeni, Orăștie, Băiești și Căstău. În total, au fost afectate aproape 7 hectare de teren acoperite cu resturi vegetale. Pentru stingerea incendiilor s-a acționat cu echipamente specifice acestui tip de intervenție și acolo unde terenul a permis s-a acționat cu autospecialele cu apă și spumă.
Cel mai probabil, incendiile de vegetație uscată au fost generate de folosirea flăcării deschise în vederea igienizării terenurilor agricole.
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara face apel la cetăţeni în vederea respectării măsurilor specifice de prevenire a incendiilor:
- Arderea se va realiza numai pe timp de zi, în condiţii meteorologice fără vânt;
- 2. La arderea miriştilor:
- a) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- b) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- c) asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- d) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare, iar în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
- 3. La arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
- a) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- b) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
- c) supravegherea permanentă a arderii;
- d) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se efectuează numai pe baza permisului de lucru cu foc, emis prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, în locurile special amenajate, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă;
- Primarii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa cetăţenilor prevederile generale şi specifice ce trebuie să fie respectate când execută arderi de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale şi, totodată, să urmărească aplicarea acestora;
- În pădure, fumatul şi focul deschis sunt strict interzise, cu excepţia locurilor special amenajate în acest sens;
- 7. Deţinătorii de păduri, a căror incendiere poate pune în pericol populaţia şi bunurile sale materiale, obiectivele sociale şi capacităţile productive sau pot aduce prejudicii mediului, sunt obligaţi să ia măsuri apărare împotriva incendiilor şi să se doteze cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, indiferent de titularul de proprietate;
- Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în limitele fondului forestier de stat sau privat au obligaţia dotării cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor şi instruirii personalului.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, reamintește cetățenilor că : ” Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1000 – 2500 de lei !”