Antrenorul emerit Vasile Mărgulescu, cetățean de onoare al municipiului Petroșani
Antrenorul emerit Vasile Mărgulescu, cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Prof. Vasile Mărgulescu este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai apreciați antrenori de handbal din România, de numele său legându-se, în ultimii ani, performanțele remarcabile ale handbalistelor de la CS Rapid București: câștigarea Cupei Europene de Handbal în anul 2000 (în Danemarca), câștigarea Campionatului României la Handbal feminin în anul 2003 sau disputarea finalei europene Citycup, în 2002, fiind doar câteva dintre acestea.
Antrenorul emerit Vasile Mărgulescu a avut o contribuție însemnată la dezvoltarea sportului din Valea Jiului în anii 60-70. Astfel, între anii 1960 și 1977, Vasile Mărgulescu și-a desfășurat activitatea sportivă la Petroșani, mai întâi ca sportiv legitimat al Clubului Școlar Petroșani (în anii de liceu), echipă cu care va câștiga titlul de campion național al României, iar mai apoi, ca antrenor al echipei de handbal Știința Petroșani, pe care o va conduce în drumul spre promovarea în Divizia Națională A. Prof. Vasile Mărgulescu a activat în anul 1977 și ca profesor de sport la Școlile generale nr. 7 și nr. 1 din municipiul Petroșani, unde va dezvolta handbalul prin înființarea de noi echipe sportive generatoare de performanță.
”Personalitatea și palmaresul domnului prof. Vasile Mărgulescu, contribuția sa la dezvoltarea sportului în municipiul Petroșani și susținerea constantă pe care o acordă Școlii Sportive din Petroșani sunt tot atâtea argumente pentru care am decis să-i acordăm titlul de Cetățean de onoare al comunității noastre locale”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Vasile Mărgulescu decide să-și continue cariera, după anul 1978, ca antrenor de handbal la București. Aici a antrenat echipele de handbal feminin Progresul, Confecția, Antilopa, RATB, cu unele reușind performanța de promovare în Divizia Națională. Din 1995 a condus una dintre cele mai apreciate echipe de handbal din țara noastră: Rapid București.
Prof. Vasile Mărgulescu este de asemenea membru titular al Colegiului Central al Antrenorilor de Handbal din România. În această calitate, potrivit primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, s-a remarcat din nou drept un susținător al sportului din Valea Jiului, prin programarea unor turnee de handbal feminin la Școala Sportivă din Petroșani, dar și prin convocarea unora dintre sportivele acestei unități de învățământ sportiv în taberele de pregătire organizate sub egida Federației Române de Handbal.
Colaborator