Călare prin munţi – un tânăr din Petrila a lăsat avocatura pentru pasiunea sa pentru cai (GALERIE FOTO)

Pe drumul de piatră, urcă domol un şir de călăreţi. Sunetul copitelor bate în liniştea potecilor un marş vioi şi plin de eleganţă. Cavalcada însufleţeşte profilul aspru al munţilor şi dă culoare nuanţelor arse de toamnă. Cete de nori alunecă sub ceruri şi ţin urma cailor care înaintează în pas liber prin peisajul montan fabulos.

Un tânăr care struneşte un uriaş ca negura conduce grupul şi dezlănţuie libertatea. Călin Popa putea să fie avocat în Marea Britanie. A ales în schimb să crească la Petrila cai şi să desprindă oamenii de motoare şi din ritmul secolului 21.

Oricât ar fi de frumos muntele, oricât de drag ţi-e Şureanu, oricât de spectaculos se oglindesc crestele Parângului în apa lacurilor, ţi-e cu neputinţă să îţi ridici privirea de la trupa călare. Iei aminte la ritmul copitelor şi vântul aduce miros cald de piele şi hamuri. Din alte vremuri, poveşti se frământă şi rup pânza timpului. Strămoşi şi luptători vin să amintească de baierele strânse ale înţelegerii dintre oameni şi cai, de o legătură care apropie suflete, uneşte puteri şi năravuri. Centrul de echitaţie de lângă Petrila nu e doar o propunere pentru petrecerea timpului liber – pentru Călin Popa este un mod de viaţă. „Când m-am întors de la facultate, tatăl meu avea un cal, pe Tara. A fost dragoste la prima vedere. M-am îndrăgostit de cai. De atunci, mi-am tot mărit colectivul de căluţi, îi iubesc tot mai tare şi învăţ tot mai multe despre ei”, povesteşte entuziast tânărul.

E de ajuns să-l priveşti, să-l vezi cum îşi plimbă palma peste coamele zburlite şi să-l asculţi vorbind cu caii pentru a-ţi da seama că ai în faţă un spirit liber care şi-a găsit calea pe cărările încurcate ale vieţii: „Specializarea mea nu are nici o legătură cu activitatea de acum, de fapt, sunt total diferite. Eu am studiat dreptul în Marea Britanie şi acum studiez … căluţii”, povesteşte tânărul care a absolvit facultatea în Anglia, dar s-a întors acasă şi are curajul de a-şi transforma pasiunea pentru cai în afacere.

Carpathian Horse Trekking propune oamenilor nu doar simple lecţii de echitaţie, ci drumeţii montane în care om şi cal merg alături zile în şir pe cărările aspre. Locurile din jurul fostului oraş minier, potecile masivelor Parâng şi Şureanu oferă trasee perfecte pentru iubitorii sporturilor ecvestre. În urmă cu câţiva ani, Călin Popa visa la avocatură, la un job elegant, în costum, la birou. A fost îndeajuns să o cunoască pe Tara pentru a-şi regândi întregul drum în viaţă.

Din 2017, Călin a dezvoltat încet centrul de echitaţie de lângă oraşul Petrila. La 26 de ani, a ajuns să aibă 18 cai. „El este Şoimul”, spune tânărul şi dezmiardă o frumuseţe albă. „Este un căluţ pe care îl avem de aproximativ un an şi, înainte să ajungă la noi, a fost folosit la tras căruţa, la pădure, dar de când a ajuns la noi a învăţat să meargă la călărie” istoriseşte proprietarul centrului, gata să îţi facă cunoştinţă cu caii priponiţi în curte – întunecatul Mircea e huţul, Aluna e metis de pur sânge arab, iar impunătorul Kronos e un Nonius.

Cunoaşte în detaliu fiecare cal şi poate vorbi ore în şir despre exemplarele lui. Fiecare are o poveste şi felul lui unic de a fi: unul e mai domol, Kronos e mai puternic, Aluna e o mămică afectuoasă, Mircea e cuminţel.

În grajd, în timp ce o drăgăleşti pe Aluna cu mânzul ei cu ochii mari, un căluţ te ciupeşte ca să împarţi şi cu el câteva momente. Afară, Brego, căluţul superb cu coamă blondă, atrage imediat privirile. „Ca şi în cazul Tarei, a fost dragoste la prima vedere. Pe el, prima dată l-am întâlnit, în munte, pe Şureanu. A venit după noi când călăream şi, câteva luni mai târziu, am ajuns să-l cumpărăm. De atunci este la noi.” Brego are o poveste care a avut părţile ei de dramă şi era la un pas de tragedie: anul trecut, în august, hoţii au pus ochii pe câteva exemplare din centrul de echitaţie: „A fost furat, el şi alţi trei căluţi. Doar pe el am reuşit să-l mai găsim – era la vânzare pe un site, tocmai în Mediaş. Am reuşit să-l recuperăm. A lipsit 38 de zile de la noi”, oftează Călin.

Căluţul de culoarea alunei a rămas însă cu răni adânci în suflet: „Nu mai suportă bărbaţii! Nu ştiu ce o fi păţit acolo, nici nu vreau să-mi imaginez, dar de când l-am recuperat doar fete şi femei îl călăresc, nu prea agreează bărbaţi, doar pe unii îi suportă.” Călin bănuieşte că Brego a trecut prin clipe grele şi bătăi crunte. Nici lui nu i-a fost uşor: „Niciodată nu o să renunţ la dragostea pentru ei! Am avut momente în care am fost la pământ, atunci când au fost furaţi cei patru căluţi, dar mi-am revenit şi mi-e drag din ce în ce mai tare de ei!”

Cât întorci privirea, peisajul locurilor se potriveşte de minune cu dragostea pentru cai a tânărului. Munţii par să-şi deschidă potecile şi să-şi îmblânzească pentru ei coamele împădurite sau crestate cu valuri de piatră. Pasiunea lui Călin, s-a dovedit contagioasă pentru clienţii lui.

Turismul ecvestru prinde tot mai bine şi, la Carpathian Horse Trekking, vin acum iubitori de trap sau galop din ţară şi de peste hotare. Copiii se dau în vânt după căluţii blânzi de lângă Petrila. Maria Tetileanu are 12 ani şi e pasionată de pian şi călărie: „Îmi plac caii pentru că atunci când îi călăresc simt că sunt liberă. De mică îmi plăceau caii foarte mult. Am început de la 5 ani să călăresc şi era foarte departe centrul – mergeam la Arad! Când am auzit că s-a deschis aici un centru de călărie am fost foarte fericită”, spune copila care îl călăreşte vitejeşte pe Brego.

După o tură pe munte, căluţul ar vrea să se odihnească, dar Maria îi dă ghes către ţarc şi îl goneşte binişor în cerc. „Ei, Brego, ţi-ai găsit naşul!”, strigă Călin care le urmăreşte mişcările de pe margine. Talentata pianistă este acum şi o iscusită călăreaţă: „Vin destul de des la căluţi, vara ajung şi de câteva ori pe săptămână”, mărturiseşte copila. Lângă ea, Luminiţa este altă fană înfocată a căluţilor: „Nu mi-am imaginat că o să ajung să călăresc vreodată, dar mă bucur că am început să o fac. La circ, am văzut pentru prima dată cai şi eram foarte entuziasmată să urc în şa. La Călin, e cu totul şi cu totul diferit, îmi place mult relaţia pe care o avem cu caii, dar şi peisajele pe care avem ocazia sa le vedem.”

Căluţii tânărului sunt nişte răsfăţaţi. Nu scapă de mângâieri, se lasă scărpinaţi şi închid ochii extaziaţi atunci când stăpânul lor le acordă atenţie. Nici nu prea poţi spune cine se bucură mai mult de prezenţa celuilalt. Exemplarele de la Carpathian Horse Trekking au scăpat de muncile câmpului, de trasul căruţelor sau de scos lemne din pădure. Acum se plimbă liniştiţi pe potecile muntelui, sunt bine îngrijiţi şi sunt iubiţi.

Călin îşi alege cu atenţie exemplarele pe care le aduce la centrul său, nu după rasă şi aspect, ci după calităţi: „La început, îi testez să văd dacă s-ar preta la ceea ce fac eu cu ei, adică drumeţii montane. Am nevoie de ei să fie foarte calmi, să fie rezistenţi în munte, să poată să se descurce pe urcările mai dificile. Sunt anumite rase de cai care nu se vor preta niciodată la ceea ce fac eu. Căluţii locali, chiar dacă nu sunt cine ştie ce rasă, sunt cei mai buni.

Caii care sunt folosiţi în munte, au fost crescuţi în munte şi le e foarte uşor să se adapteze şi la altitudini mari. E vorba şi de musculatură, dar, la altitudini mai mari, concentraţia de oxigen din aer este mai scăzută şi atunci căluţul trebuie să fie obişnuit şi să se poată adapta bine sus, în munte. În acest caz, cei mai buni cai sunt cei din rasa Haflinger, cum e Brego. Sunt nişte cai crescuţi în munte şi sunt cei mai buni în aceste condiţii.”

După ce îl cunoşti, poţi spune hotărât: Călin nu e un tânăr tipic – în loc să adune cai putere şi să facă senzaţie de la volanul bolizilor, preferă căluţii lui: „E într-adevăr un pic ciudat, dar părerea mea e că cei care adună cai putere nu ştiu ce este un cal adevărat. Un cal adevărat nu e doar un mijloc de transport, e un partener de viaţă cu care îţi creezi o legătură foarte specială.

Potrivirea asta între călăreţ e cal trebuie făcută cu mare atenţie: „Sunt cai care sunt mai moi ca şi caracter şi atunci trebuie să le dai un om pe măsură. Alţii sunt oameni mai impunători şi pot să stăpânească un cal puternic, precum Kronos. Pe el nu-l poate călări un om moale, fără tărie de caracter. Mircea în schimb este un cal molcom, blând, un cal care se gândeşte mai mult la călăreţ decât la el însuşi.

Când coboară panta, merge foarte încet, cu atenţie, fiecare pas este calculat ca să nu incomodeze călăreţul.” Toţi căluţii săi sunt educaţi şi au învăţat să asculte comenzile călăreţului: „Majoritatea sunt învăţaţi să pornească şi să oprească la comenzi vocale. Mulţi nu se descurcă cu pintenii, altora le e milă să folosească cravaşa.” Călin îşi cunoaşte exemplarele, a învăţat ce li se potriveşte şi îi pregăteşte personal înainte de plecarea pe munte. Le pune şeile şi frâul cu zabală – fiecare cal are preferinţele lui chiar şi la echipament: „Mircea spre exemplu nu suportă zăbalele subţiri, Brego are o zăbală mai puternică, pentru că e mai puternic şi mai greu de stăpânit, restul căluţilor au zăbale normale pentru că sunt foarte docili şi ascultători la voce.”, explică tânărul care e şi instructor de călărie.

Îşi îndrumă clienţii la fel de blând, dar ferm ca şi pe căluţi. Potriveşte scăriţele şi conduce călăreţii în stânga animalului, apoi explică: „Piciorul stâng îl pui aici, în scăriţă, o mână aici, pe şa, alta dincolo, apoi îţi faci balans şi urci în şa!” Odată urcat sus, lumea se schimbă: vezi şi simţi lucrurile altfel, înveţi să te mişti, să îţi stăpâneşti spaimele, să te coordonezi şi să faci echipă cu pachetul impresionant de muşchi care te poartă în şa. Călin stă câte trei zile pe munte la drumeţiile mari, cu şase până la 10 cai: „Dacă sunt grupuri de începători, nu merg cu mai mult de şase oameni, dar la avansaţi iau până la 10. Cu începătorii, e mai mult de lucru pentru că trebuie să le explici la fiecare pas ce au de făcut, să-i corectezi, să fii atent la ei non stop, să vezi ce fac şi cum fac, cum tratează calul. Avansaţii ştiu care este poziţia corectă pe cal – de exemplu, când urci o pantă trebuie să te înclini; când cobori, te laşi pe spate. Trebuie să fii foarte atent tot timpul – am avut persoane cărora le-am spus să le lase pe spate şi s-au culcat pe spatele calului!”

Centrul de echitaţie e lângă Petrila, pe un platou undeva la 400 de metri de la centura oraşului. De aici, călăreţii pleacă pe diverse cărări. Traseul mare îi poartă către Dealul Iepii din Şureanu. Aici oprirea se face la o stână unde turiştii din grup descalecă şi servesc prânzul. Seara sunt regalaţi cu un ceaun – ciolan cu fasole sau cu varză. Din micul dejun al celei de-a doua zi de munte, nu lipsesc virşli pentru că tânărul vrea să promoveze şi produsele locale.

Se pleacă apoi pe Vârful Pătru, cel mai înalt punct al masivului, apoi grupul de călăreţi se întoarce la colibă. Aici îi aşteaptă o masă copioasă, de obicei un porc de lapte, un miel sau iepure la proţap. A treia zi, călăreţii fac cale-ntoarsă către casa căluţilor, în grajdurile cu miros de fân de la Carpathian Horse Trekking. Traseul mare, de trei zile are 86 de kilometri şi costă 750 de lei de persoană. O zi în şa, cu prânz haiducesc, face 300 de lei. Pentru o plimbare călare de două ore, clientul plăteşte 100 de lei, iar şedinţa de echitaţie este 50 de lei. Totul se face pe bază de programare: „Nu poţi veni la poartă şi să ne soliciţi pentru o plimbare. Căluţii trebuie pregătiţi, li se dă o hrană specială care să compenseze efortul”, explică tânărul.

Călin Popa a strâns o mulţime de amintiri din timpul drumeţiilor cu căluţii şi, în ciuda a ceea ce ar credea înspăimântaţii, a ajuns de puţine ori pe pământ, fără voia lui. A căzut de două ori şi asta într-o singură drumeţie: „A fost în ziua în care l-am întâlnit pe Brego, atunci am dat două trânte frumoase, pentru că nu ştiam să merg foarte bine la galop. Am am reuşit să mă propulsez de pe cal”, glumeşte tânărul.

Călin are planuri mari pentru afacerea sa născută din pasiune: „Vrem să dezvoltăm aici turismul ecvestru, într-o altă manieră decât se face în ţară în momentul de faţă – noi facem foarte multe drumeţii montane – de o zi sau trei zile, traseul îl calculăm în funcţie de oameni – dacă sunt începători, e mai mic, dacă ştiu să călărească, punem distanţe mai lungi. Un începător nu va rezista foarte mult pe cal, încep să-l doar toţi muşchii după câteva ore şi trebui să te pliezi după gradul de cunoaştere al grupului.”

Cu ajutorul tatălui său care e medic, vrea să ţină la centru şi şedinţe de hipoterapie, şedinţe care se fac doar cu personal de specialitate: „În ţară, o singură persoană este autorizată să facă hipoterapie. E drept că mulţi spun că fac, dar nu o fac profesionist. Domeniul acesta tânjeşte după legislaţie, una bună, care să ţină lucrurile în frâu”, explică el. Chiar şi fără legi, turismul ecvestru se dezvoltă şi aduce pasionaţii de călărie în centrul din Petrila, localitate care, în ultimii ani, începe să se transforme datorită unor oameni entuziaşti şi dăruiţi care visează la o soartă mai bună pentru localitatea minieră de pe  Jiului de Est. Ca să dai o şansă locului, trebuie doar să vezi bucuria din ochii celor care admiră din şa priveliştea îndesată cu munţi spectaculoşi: „E minunat! Haideţi şi voi!”

Laura OANA

GALERIE FOTO